Legislația internă ar putea fi schimbată, după decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul cuplului Coman-Hamilton, a declarat marți pentru MEDIAFAX președintele Comisiei privind legile justiției, Florin Iordache.”Decizia Curții Europene lasă la latitudinea statelor europene, dar așteptăm motivarea Curții să vedem dacă trebuiesc modificări legislative sau nu”, a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, pentru MEDIAFAX.Referitor la referendumului privind modificarea Constituției, în sensul refedinirii familiei, Florin Iordache a precizat că probabil acesta va fi organizat în toamnă. ”Așteptăm în primul rând decizia CCR să respingă sesizarea președintelui și președintele să promulge legea referendumului, în condițiile în care avem o lege a referendumului discutăm când poate fi organizat un referendum, probabil că la toamnă. Procedural nu mai avem decât adoptat de Senat forma adoptată de Camera Deputaților la revizuirea Constituției, și atunci dacă avem legea promulgată, în 30 de zile putem avea referendum pe modificarea Constituției. Suntem ținuți de președinte să avem promulgarea e legea referendumului”, a completat Iordache.Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât, marți, că România trebuie să recunoască în mod juridic căsătoria dintre un cetățean american și unul român, efectuată în Belgia.Noțiunea „soț”, în sensul dispozițiilor dreptului Uniunii privind libertatea de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor familiilor lor, cuprinde soții de același sex, se arată în decizia de joi a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca urmare a cazului Coman-Hamilton.”Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria homosexuală, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări non-UE, un drept de ședere derivat pe teritoriul lor”, se arată în comunicatul transmis de instituție.