Licitația de salubrizare a Sucevei, miza unui contract de 5,5 milioane de euro, a intrat din nou în caruselul contestațiilor. Numai că, de data aceasta, nu doar firmele participante contestă o decizie sau o prevedere a caietului de sarcini, ci chiar și Primăria Suceava, care a atacat în instanță decizia luată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Mult tărăgănata operațiune de desemnare a unui nou operator de salubrizare a Sucevei, pentru următorii opt ani, demarată în toamna anului trecut, are toate șansele să ajungă în toamnă, fără a fi rezolvată.
Asta pentru că, după luni de zile de contestații care au tot amânat momentul de deschidere a ofertelor, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a luat decizia de anulare a rezultatului licitației care a avut loc în luna mai.
CNSC a avut de analizat trei contestații, depuse de fiecare dintre cei care au participat la licitație, adică inclusiv de către cei care au fost declarați câștigători – asocierea firmelor Diasil Service, Florconstruct și Brantner Cluj.
Oferta declarată câștigătoare a fost respinsă de către CNSC pentru încălcarea prevederilor unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prin care nu este posibilă depunerea a două oferte în cadrul aceleiași proceduri de licitație, fapt menționat în contestația depusă de către Rosal.
Trei contestații, la Curtea de Apel
Gavril Vîrvara, viceprimar al municipiului Suceava, a precizat că decizia CNSC-ului a fost atacată în instanță atât de Primăria Suceava, cât și de doi participanți la licitație – Rosal și asocierea de firme Diasil Service, Florconstruct și Brantner Cluj, în trei dosare separate.
„Eram sigur că se va întâmpla așa, pentru că anularea licitației ne împiedică să desemnăm un nou operator pentru o perioadă mare de timp, în care trebuie să reluăm toate procedurile, cu toate incovenientele lor. Nici acum rezolvarea nu va veni prea repede, pentru că este vacanță judecătorească, dar așteptăm”, a spus Vîrvara, care speră ca instanțele să le dea dreptate și să decidă cel mult reluarea procedurii de licitație de la momentul deschiderii ofertelor.
În motivația contestației depusă de Primăria Suceava la Curtea de Apel – Secția de Contencios Administrativ Fiscal, decizia CNSC este considerată „nelegală”, deoarece nici una dintre părțile contestatare nu a solicitat anularea procedurilor de licitație, ci obligarea autorităților contractante la reevaluarea ofertelor depuse.
Interesant este că și firmele care au contestat decizia CNSC acuză măsuri abuzive și ilegale.
„CNSC și-a depășit atribuțiile prin respingerea ofertelor depuse”, spune documentul înaintat instanțelor sucevene de asocierea de firme Diasil Service, Florconstruct și Brantner Cluj.
„Nici una din firmele contestatare nu a solicitat ca CNSC să respingă oferta asocierii sau să o considere ca inadmisibilă, ci doar ca autoritatea contractantă să reia procedura de la etapa evaluării ofertelor”, mai spune sesizarea făcută către Curtea de Apel.
La fel de vehementă este și contestația firmei Rosal, care, deși a avut cea mai bună ofertă financiară, a fost descalificată pentru că figura cu datorii la stat, în condițiile în care avea de recuperat o sumă mai mare chiar de la bugetul local al Sucevei.
„Măsura de a fi eliminați din cadrul procedurii de licitație este una nelegală, excesivă și luată cu rea-credință”, se spune în sesizarea formulată de Rosal prin care contestă decizia CNSC de a fi descalificați, din cauza unor datorii de 33 de miliarde de lei vechi la bugetul de stat, în condițiile în care societatea mai avea de încasat datorii de 40 de miliarde lei vechi de la Primăria Suceava.
Caruselul contestațiilor
Decizia CNSC de anulare a licitației de salubrizare a Sucevei a fost atacată în instanță
