„Decât să iei pastile pentru somn, mai bine spune un psalm” (I)

Ne rugăm în diferite momente din cursul unei zile. Fie dimineața, când ne trezim, fie la începutul și sfârșitul mesei și al muncii zilnice sau seara, când ne pregătim de somn. Prin aceste rugăciuni ținem legătura cu Dumnezeu. Ele sunt extrase din cultul divin public și formează cultul personal al creștinului. Dar nu are orele și rânduiala fixă a celui public, ci ține de evlavia fiecăruia. Profesor de Liturgică la Facultatea de Teologie din București, pr. Nicolae D. Necula ne-a explicat necesitatea cultului individual al creștinului, exemplificându-ne prin rugăciunea de seară.
Părinte profesor, știm că Biserica are un cult divin public la care participă toți credincioșii în biserică, dar și unul particular, al fiecăruia, în cămăruța sa. Spuneți-ne în ce constă acesta din urmă?
Rugăciunile particulare ale credincioșilor fac parte din evlavia fiecăruia și de aceea nu apar în manualele de liturgică. Aceste rugăciuni au fost înscrise în cărțile de rugăciune editate de episcopiile și arhiepiscopiile din țară, fiind o abundență, pentru că sunt necesare. Dar, cu toate acestea, nu e satisfăcută întru totul dorința credincioșilor care se roagă foarte mult în particular.
Fac parte din cultul oficial al Bisericii?
Nu. Ele sunt în afara orelor canonice, Ceasurilor Bisericii sau celor Șapte Laude, țin de evlavia fiecăruia dintre noi. Au apărut timpuriu, ca și cultul Bisericii, fiind rugăciuni tot din cult, dar n-au acest caracter oficial. Sunt redactate sub îngrijirea Bisericii, dar sub forma aceasta particulară, lăsate la latitudinea fiecăruia să le rostească când și cât pot, în funcție de timpul pentru rugăciune, preocuparea, meseria sau îndeletnicirea pe care o practică.
Ce fel de rugăciuni sunt acestea?
Au un oarecare șablon pentru a ușura credinciosului posibilitatea rugăciunii. Fiindcă noi suntem tentanți să cerem de toate, pentru că inima este mai deschisă să ceară lui Dumnezeu ceea ce are nevoie, Biserica a hotărât că trebuie să urmăm toate cele trei moduri de închinare prin: laudă, mulțumire și cerere. În consecință, a introdus aici și rugăciuni de laudă și mulțumire. Cu toate că se suprapun cu cele din cult, nu urmează un tipic sau o rânduială anume a cărților de cult.
Pentru că ziua liturgică începe seara și nu dimineața, vă propun să vorbim despre rugăciunile de seară. Când au apărut aceste rugăciuni numite „de seară”?
Precum se observă din conținutul lor, rugăciunile nu sunt deosebite de cele pe care le folosim în biserică. Spre exemplu, ultimele două sunt rugăciunile de bază ale Pavecerniței. Apoi rugăciunile începătoare, troparele de umilință, rugăciunile către fiecare din persoanele Sfintei Treimi, fac parte din cultul general al Bisericii, trecute în sfera particulară. Cât privește apariția lor în timp, este greu de fixat, în sensul că nu există o dată exactă. Despre imnele și cântările mari și importante putem vorbi de un secol anume, dar despre cele care au intrat în evlavia credincioșilor mai greu putem preciza o dată.
Sunt rodul evlaviei călugărești, fiindcă de acolo ne vin toate, și cele Șapte Laude și slujbele bisericești, dar nu se cunoaște un autor sau un timp precis de când se rostesc. S-au adunat în funcție de necesitățile sufletești ale momentului pe care îl trăia. Spre exemplu, cum sunt cele de seară necesare pentru liniștire, calmare și recunoștință că am petrecut o zi închinată lui Dumnezeu.
Atât cele de seară, cât și cele de dimineață au rugăciunile începătoare, care sunt o formă de laudă și de mulțumire către Dumnezeu. Pentru că suntem în particular, și nu în biserică, spunem: „În numele Tatălui…”, urmat de: „Împărate Ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfântă Treime” și „Tatăl nostru”. După aceea continuăm cu „Troparele de umilință”, care au rol de mulțumire, dar și invocare a milei către Dumnezeu. Troparele de umilință probabil sunt foarte timpurii, de când s-a născut în om nevoia de a-și exprima umilința, nimicnicia în fața lui Dumnezeu.
După acest început obligatoriu, ce rugăciuni urmează?
De aici intervine libertatea fiecăruia, în funcție de timp și posibilitate. Putem să alegem, spre exemplu, o rugăciune frumoasă către Dumnezeu-Tatăl, a Sfântului Macarie cel Mare, prin care ne adresăm lui Dumnezeu ca „Împărat Veșnic” și Îi mulțumim pentru cele primite în ziua care a trecut, cerându-I iertare pentru păcatele săvârșite. E normal să ne gândim la iertarea păcatelor și să Îl rugăm să ne dea un somn liniștit, aducător de bine și mai ales să ne izbăvească de „gândurile deșarte”, ca să avem un somn de meditație și cugetare la Dumnezeu.
Și cum Sfânta Treime este formată și din Fiul și Sfântul Duh trebuie să rostim și rugăciuni închinate Lor. Care sunt acestea?
Către Mântuitorul Iisus Hristos este cea a Sfântului Antioh, prin care cerem să „nu ne părăsească”, ci să fie alături de noi, ca satana să „nu ne tulbure somnul cel de noapte”. Cerem ca în așternutul nostru să avem „gânduri bune pentru mântuirea sufletului nostru”, să ne păzească și să ne ridice apți pentru treburile zilei, lăudând Sfânta Treime. Rugăciunea către Duhul Sfânt este de invocare și iertare a păcatelor pe care le-am făcut, indiferent dacă au fost prin „cuvânt”, „gând” sau cu „vorba”. Și conține o înșiruire de păcate care se pot săvârși într-o zi. Pentru acestea putem cere mila și îndurarea lui Dumnezeu, să ne ușureze și slobozească de „tot răul care este asupra noastră” și să ne dea „pacea” și „liniștea” necesare pentru un somn binefăctor.
(diac. George Aniculoaie, sursa: www.ziarulumina.ro)