Decât cu Dragomir la câștig…



… mai bine cu Pițurcă în pierdere! Că pierderea e sigură, de asta trebuie să fim convinși. Am urmărit mare parte din conferința de presă a lui Pițurcă și, dintre două rele, l-am ales pe el. Spune că a mers cu Bogdan Stancu până în pânzele albe pentru că a crezut în el. Pe de o parte jucătorul l-a dezamăgit cu ratările sale, pe de altă parte l-a mulțumit cu implicarea fizică. Dar nu spune clar că e vina selecționerului când face alegeri neinspirate și nici că n-are importanță dacă un fotbalist bagă materiale fără pic de randament. Măcar are dreptate în ceea ce-l privește pe numitul Dumitru Dragomir, alias Corleone. Ăsta îi poartă sâmbetele doar pentru că așa îi cere interesul de moment. Altfel… „vedeți-vă de treabă, Pițurcă e antrenor”! Închideți ochii și-i veți auzi vocea. Era acum niște ani, când Pițurcă era pe val.
Eu, semnatarul acestei rubrici din două în două zile, timp de niște ani, l-am contestat pe Pițurcă din cauza cocoțării sale pe un piedestal socotit de mine nemeritat. Dar când văd cine a ajuns să îl conteste acum, aș schimba tabăra pe loc, fără regrete. Păi aproape aceleași cuvinte ale lui Pițurcă le-am mestecat și eu la adresa lui Ivanovici: cum se pot declara onorați cei care primesc premii din partea unui asemenea personaj?! Poate vă amintiți când puneam la îndoială credibilitatea lui Andrei Vochin dacă acceptă să se înhaite la emisiuni cu numitul Ivanovici, acest Dan Diaconescu al presei sportive. Probabil că plătește bine…
Mai are ceva dreptate Pițurcă atunci când afirmă că avem cel mai slab campionat din istorie. N-o fi cel mai slab, să nu absolutizăm, dar sigur unul dintre cele mai slabe. Generația de aur a naționalei s-a născut din rivalitate pe plan intern, nicidecum dintr-o prăpastie între o echipă și celelalte. Priviți la Dinamo și Rapid, cu lupa să te uiți și nu găsești jucători selecționabili! Naționala actuală este un mixt între steliști și stranieri de mâna a doua sau a treia. Și Pițurcă mai are dreptate cu o chestiune, una rușinoasă pentru branșa noastră. După meciul cu Olanda, Corleone a intrat în direct pe postul pe care îl urmăream. L-am schimbat. În 10 minute a intrat și aici. L-am schimbat din nou. Oare oi fi scăpat de pecingine? Nici o șansă. Am trebuit să închid televizorul, așa cum făceam când începeau știrile sportive cu Gigi Becali. Și știți care e culmea? Sport.ro a întrerupt transmisia conferinței lui Pițurcă pentru a-l lua în direct pe Dumitru Dragomir!