Decalog la prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

  1. Mărturisește-L pe Hristos cu curaj și fidelitate, căci mărturisirea nu înseamnă doar cuvânt, ci și comuniune cu cei care suferă pentru Hristos și Evanghelia Sa.
  2. Cere mijlocirea sfântului în rugăciunile tale, dar roagă-te și tu pentru a ajunge la sfințenie, căci sfinții nu sunt înlocuitori ai efortului personal, ci însoțitori pe drumul luptei duhovnicești.
  3. Păstrează-ți credința curată, după modelul Mucenicului Ioan, nealterând-o cu frica sau compromisul, căci credința nu este negociabilă.
  4. Trăiește, chiar și în mijlocul durerii, cu nădejde, căci această virtute nu este optimism naiv, ci forță interioară hrănită din Înviere.
  5. Fă din viața ta o icoană vie a Evangheliei, un acatist viu; fii statornic în bine și caută desăvârșirea în iubirea jertfelnică pentru Dumnezeu și aproapele.
  6. Iubește Adevărul mai mult decât propria-ți libertate, cunoaște-L, iubește-L și urmează-L, chiar dacă prețul îți va fi suferința și moartea.
  7. Dă-ți sufletul în mâinile lui Dumnezeu zilnic, ca ofrandă bine plăcută Lui, căci sfințenia este a celui care iubește cu jertfelnicie, crede fără clătinare și se roagă cu sinceritate.
  8. Nu fugi de cruce, ci poart-o cu demnitate, căci în suferința asumată se poate ascunde cheia învierii tale lăuntrice, cu care să deschizi porțile Raiului.
  9. Întâlnește-te zilnic cu Dumnezeu în rugăciune și în slujbele Bisericii, fiind parte vie a Trupului lui Hristos și răspunzând chemării de a face din trupul tău templu al Duhului Sfânt.
  10. Privește spre sfârșitul vieții tale cu încredere în Cel Bun și Milostiv, asemenea Mucenicului, care nu s-a înfricoșat de moarte, văzând în ea nașterea întru veșnicie.

† Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Recomandări

Decalog la prăznuirea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

„Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a V-a după Rusalii