Decalog la praznicul Schimbării la Față a Domnului

Decalog la praznicul Schimbării la Față a Domnului
Decalog la praznicul Schimbării la Față a Domnului
  1. Urcă, asemenea celor aleși, pe muntele contemplației, unde cerul și pământul se întâlnesc, și lasă jos povara celor trecătoare, ca să poți primi vederea luminii necreate a Celui ce ți Se descoperă.
  2. Deschide-te cu toată ființa spre Hristos și vezi cum fața Lui strălucește mai presus de orice lumină, iar hainele Lui sunt veșmânt al slavei veșnice.
  3. Recunoaște în prezența lui Moise și Ilie taina Legii și a Profeților, unite acum în Hristos, Cel Ce împlinește toate și le transfigurează în lumina Sa.
  4. Nu căuta să închizi taina Luminii în colibe, precum Petru, ci coboară în lume pentru a duce lumina și iubirea lui Dumnezeu celor care sunt în întuneric și umbra morții.
  5. Ascultă glasul lui Dumnezeu Tatăl, care coboară din nor și îți descoperă adevărul: Acesta este Fiul Meu cel iubit; de Acesta să ascultați!
  6. Nu te lăsa copleșit de cele revelate ție, ci ridică-te când Domnul Se apropie, spunându-ți: Scoală-te și nu te teme!, ca să fii făclie călăuzitoare semenilor.
  7. Bine chivernisește taina în inima ta, știind că lumina văzută este arvuna învierii și chemarea la o viață întru Hristos, prin Liturghie și Euharistie.
  8. Însuflețește-te cu dorul luminii de pe Tabor, îndemn spre propria transfigurare, prin har, și spre trăirea Împărăției lui Dumnezeu, aici și acum.
  9. Lasă-te curățit de lumina dumnezeiască, astfel încât chipul tău să strălucească, copleșit de harul Duhului Sfânt, pentru a lucra cele plăcute lui Dumnezeu.
  10. Trăiește fiecare clipă ca pe un urcuș pe Tabor, unde să rămâi în comuniune cu Hristos, ca astfel să devii părtaș la lumina și la slava Lui în veșnicie.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România