După toate frământările din această vară, CSU Suceava va debuta în noul sezon al Ligii Naționale cu echipă total schimbată, în care nu se va mai regăsi nici unul dintre handbaliștii care au făcut în ultimii ani istorie la Suceava. „Studenții” vor evolua în prima rundă în deplasare, sâmbătă, cu începere de la ora 18.00, iar adversarul va fi unul cu adevărat de calibru, Știința Bacău.
„Va fi fără îndoială un meci dificil împotriva vicecampioanei naționale, o formație care s-a întărit serios în intersezon. Chiar dacă suntem o echipă tânără și fără experiență vom compensa prin dăruire. Vă asigur că nu vom ceda atât de ușor și ne vom lupta pentru șansa noastră”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.