Venerabilul octogenar sucevean Alexandru Jauca, președintele Filialei Suceava a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), debutează pe simeze săptămâna viitoare cu o expoziție de pictură, care va fi prezentată miercuri, 18 ianuarie, la ora 11.00, la Galeria „Bucovina”, din incinta Palatului Administrativ.
După 69 de ani de la expoziția organizată, în cadrul liceului, în anul 1943
La vârsta de 85 de ani, Alexandru Jauca expune pentru prima oară în spațiul public, cele 60 de lucrări, realizate în culori de ulei și tempera, circumscrise genericului „Țara Fagilor”, etalând peisaje și scene etnografice din spațiul bucovinean.
Alexandru Jauca, fost elev al profesorului Dimitrie Loghin la Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava, expune acum, după… 69 de ani, primele sale lucrări fiind prezentate într-o expoziție organizată în cadrul liceului, în anul 1943.
Deși după cel de-al Doilea Război Mondial a frecventat doi ani Academia de Arte Frumoase din Iași, urmând în paralel studiile de Drept, Alexandru Jauca se consideră un autodidact.
„În cei doi ani – spune el – am făcut numai desen, abia în anul trei trebuia să trecem la pensulă”. Din păcate, la vremea aceea Academia de Arte Frumoase ieșeană s-a desființat (ca urmare a comasării cu cea din București), iar Alexandru Jauca nu a putut să plece în Capitală pentru a-și continua studiile.
O premieră națională – debut artistic la vârstă octogenară
Alexandru Jauca s-a confruntat cu tragismul vieții, a fost condamnat politic și a trecut prin închisorile comuniste, dar a continuat să picteze discret, pentru propria lui plăcere.
Acum, așa cum spune el, „lucrările s-au adunat”, și-a confecționat singur rame, și-a înrămat lucrările și le-a pregătit pentru expoziție.
Alexandru Jauca marchează, cu siguranță, o premieră națională prin acest debut artistic la vârstă octogenară.
Debut tardiv care nu este singular în cadrul AFDPR – Filiala Suceava, dacă ne amintim că, în anul 2005, la vârsta de 81 de ani, Filaret Toma debuta editorial cu cartea „Pe drumul pavat cu ghimpi”.
Pentru verticalitatea cu care au traversat existența, Alexandru Jauca și Filaret Toma (alături de alți veterani încercați de istorie) au fost onorați de primarul Ion Lungu cu titlul de „Cetățean de onoare” al municipiului Suceava.