Echipa României, formată din Sorana Cârstea și Victor Hănescu, a învins Australia, scor 2-1, la Cupa Hopman, competiție de dublu mixt la tenis, care se desfășoară la Perth.
Sorana Cârstea a învins-o în primul meci pe Samantha Stosur, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-3.
În al doilea meci, Lleyton Hewitt a trecut de Victor Hănescu, cu scorul de 3-6, 6-3, 7-6 (7-2).
La dublu mixt, Sorana și Victor au învins perechea Stosur/Hewitt, cu scorul de 7-5, 6-1.
Jucătoarea de tenis Sorana Cârstea a calificat drept perfectă ziua de sâmbătă, în care a reușit această performanță, informează Sky Sports.
„Pentru mine a fost o zi perfectă. Am avut un meci de simplu foarte bun, în care m-am impus în fața Samanthei Stosur, numărul 13 mondial. Apoi, am jucat pentru prima dată cu Victor (Hănescu) la dublu mixt și am câștigat. Nu îmi puteam dori mai mult de atât”, a spus sportiva română.
Victor Hănescu s-a declarat extenuat, după meciul de dublu mixt de la Perth: „Sunt foarte obosit. Aici este extrem de cald și umiditatea este mare, iar eu am venit din România, după un Crăciun cu zăpadă și multă mâncare”.
Următorul meci al României va avea loc la 5 ianuarie, cu Spania. Din grupa României la Cupa Hopman mai fac parte Spania și SUA.