Debbie Harry, solista trupei Blondie, a declarat într-un interviu recent că a fost foarte aproape de a fi ucisă, în anii ’70, de criminalul în serie Ted Bundy, informează thesun.co.uk.
Debbie Harry, în prezent în vârstă de 65 de ani, a acceptat să fie condusă spre casă, la începutul anilor ’70, de un bărbat pe care nu-l cunoștea, despre care a aflat ulterior că era faimosul criminal în serie Ted Bundy, care a strangulat, ciomăgit și violat peste 30 de femei între anii 1974 și 1978.
Debbie Harry a simțit că ceva nu este în regulă în momentul în care a văzut că portierele mașinii în care s-a urcat nu aveau mânere în interior.
„Când am văzut acest lucru, mi s-au ridicat firele de păr de pe ceafă. Geamul era deschis și am tras de mânerul exterior al portierei. El a încercat să mă oprească, învârtind mașina, dar inerția m-a ajutat să ies afară din automobil. După aceea, l-am văzut la știrile de la televizor. Era Ted Bundy”, a povestit cântăreața.
Ted Bundy a fost executat în Florida, în 1989.
Membrii trupei Blondie au fost pionieri ai punk rock-ului american și ai scenelor new wave, iar primele două albume ale formației au conținut puternice elemente din ambele stiluri. Deși a avut succes în Australia și Marea Britanie, Blondie a fost privită în SUA ca o trupă underground, până la lansarea albumului „Parallel Lines”, în 1978. După șase albume de studio, care au inclus stiluri diverse, precum new wave, disco, pop și raggae, și peste 60 de milioane de discuri vândute, trupa Blondie s-a destrămat, în 1982.
Grupul s-a reunit în 1997 și a fost primit cu succes de public, iar în 1999 a ajuns pe primul loc în topurile muzicale britanice, cu hitul „Maria”.
În 2006, membrii trupei au fost incluși în Rock ’n’ Roll Hall of Fame.
Blondie va lansa un nou album de studio în 2011, intitulat „Panic of Girls”, după o pauză de opt ani, trupa americană urmând să susțină și un turneu mondial de promovare a acestui material discografic.