Dealerii auto de pe piața suceveană încearcă să sensibilizeze autoritățile centrale pentru a lua măsuri ferme menite să atenueze criza care a cuprins acest sector important al economiei naționale. Așa cum a declarat George Petrescu, director executiv al societății Darex Auto, concesionar Dacia-Renault-Nissan și totodată membru în comitetul director al Asociației Concesionarilor Dacia-Renault-Nissan din România (ACODAREN), una dintre propunerile dealerilor suceveni vizează menținerea actualei taxe auto până la momentul elaborării unui act normativ în domeniu care să fie pus în acord cu cerințele Uniunii Europene.
Potrivit lui Petrescu, actul normativ ar trebui să cuprindă măsuri care să țină seama de interesele sectorului auto, inclusiv de menținerea locurilor de muncă.
„Actul normativ va trebui să țină cont de gradul de poluare de moment al autovehiculului, incluzând și un impozit corespunzător pe mijlocul de transport în funcție de gradul de poluare, având ca model reglementări existente deja în multe țări europene”, a precizat Petrescu.
Programul „Rabla”, extins și la persoanele juridice
Introducerea cu prioritate a unui act normativ care să reglementeze importul și distribuția de autoturisme second-hand de către persoanele fizice reprezintă o altă propunere avansată de dealerii auto suceveni. „Actul normativ ar trebui să conțină prevederi referitoare la restricții cantitative precise pentru volumul admis pentru fiecare persoană fizică, prevederi în vederea plății taxelor și impozitelor aferente acestei activități economice similare cu cele plătite de societățile comerciale care desfășoară aceste activități”, a subliniat George Petrescu.
Dealerii auto suceveni solicită guvernului sprijin în vederea găsirii de soluții de creditare pentru relansarea consumului, precum și demararea de urgență a programului „Rabla”.
„Propunem demararea de urgență a programului Rabla, chiar dacă bugetul pe 2009 nu este încă aprobat. Pot fi alocate fonduri în avans, pentru că durata de întocmire a dosarelor, întreaga procedură durează 1-2 luni, iar bugetul va fi aprobat între timp. Acest lucru ar avea drept consecințe stimularea cererii imediate de automobile. Totodată solicităm ca programul Rabla să fie extins și la Persoanele Juridice”, a spus directorul executiv al Darex Auto.
Dealerii auto își pun speranțe în parlamentarii suceveni
Petrescu consideră că autoritățile centrale ar trebui să adopte măsuri imediate pentru a atenua criza din sectorul auto, dând exemplul SUA, Germaniei și Franței.
„În toată lumea, guvernele au luat măsuri de sprijinire a sectorului auto pe toate segmentele lui, pentru că este vorba de un număr mare de locuri de muncă. Trebuie avută în vedere inclusiv industria pe orizontală. Spre exemplu, în SUA s-au disponibilizat fonduri pentru ajutorarea acestora. Franța a anunțat luni acordarea unui ajutor de 5-6 miliarde de euro pentru industria auto națională către cei doi mari producători, grupul PSA (Peugeot-Citroen) și Renault. Ajutoarele vor consta în principal din garanții de credit și vor fi acordate în schimbul unei participații a statului în acționariatul firmelor”, a mai spus Petrescu.
Dealerii auto suceveni intenționează să invite parlamentarii suceveni la o discuție pe tema crizei din sector, în speranța că vor face demersuri pentru a pune în practică măsurile necesare.
Coaliția dealerilor auto din județul Suceava cuprinde societățile Darex Auto, concesionarul mărcilor Dacia, Renault, Nissan, Adria – concesionar Skoda, Revlaco Motors – concesionar Toyota, Automitric – concesionar Volkswagen/Audi, Autobitti – concesionar Fiat, Lancia, Alfa Romeo, Servunion – concesionar Peugeot, Tehnodinamic-concesionar Seat, Fetcom – concesionar Citroen și Restaco – concesionar Mercedes.
Economic
Dealerii auto din județ fac coaliție în fața crizei






