Un tânăr în vârstă de 28 de ani, arestat pentru trafic de droguri și eliberat două luni mai târziu, a ajuns din nou într-o celulă din arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, după ce l-a bătut pe unul dintre martorii din dosarul în care era pus sub acuzare.
Fapta, susțin surse judiciare, s-a petrecut la o zi după ce suspectul, Mihai Codruț Pintilie, din municipiul București, care locuia fără forme legale la Rădăuți, a fost scos din arestul poliției.
Martorul cu pricina a fost bătut de Pintilie chiar în fața blocului în care locuiește, pe raza municipiului Rădăuți.
Polițiștii rădăuțeni, cei care au sesizat instanța despre agresiunea comisă de Pintilie, susțin că victima și-a retras plângerea, însă tânărul acuzat de trafic de droguri a încălcat una dintre regulile impuse de judecătorii care l-au lăsat în libertate, și anume aceea de a nu intra în contact cu martorii și ceilalți învinuiți din dosar.
În urmă cu două zile, Tribunalul Suceava a decis revocarea măsurii liberării provizorii sub control judiciar a lui Mihai Codruț Pintilie și a dispus arestarea preventivă a acestuia, tânărul fiind săltat de polițiști și încarcerat din nou în subsolul poliției județene.
Vindeau zilnic de la jumătate de gram la 15 grame de client
Mihai Codruț Pintilie a fost arestat inițial la jumătatea lunii iunie a.c., alături de alți șase indivizi, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc.
Pintilie era unul dintre liderii unei grupări de dealeri de droguri care distribuie stupefiante pe raza municipiului Rădăuți.
Potrivit anchetatorilor, gruparea avea 11 membri, mulți dintre ei vânzând droguri de la începutul lui 2010. „La început, aceștia au acționat disparat, după care, regăsindu-se în preocupări comune, s-au structurat și au acționat în coeziune, în mod constant, continuu și coerent pentru a vinde zilnic, în mod repetat, droguri, de la doze de jumătate de gram/client până la 15 grame/client, care însumate în timp reprezintă cantități din ce în ce mai mari de droguri”, se arata într-un comunicat remis de ofițerii Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Suceava.
16 tranzacții de droguri între poliție și dealeri
Gruparea a fost monitorizată încă de anul trecut, perioadă în care polițiști sub acoperire au cumpărat droguri în 16 rânduri de la mai mulți dintre suspecți, tranzacțiile fiind autorizate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
Sumele plătite la fiecare tranzacție au variat de la 50-60 de lei gramul de rezina de canabis (hașis) la 100 de lei gramul de canabis. Cantitățile de droguri erau predate ulterior ofițerului de legătură și apoi înaintate spre analiză către Laboratorul de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Iași.
Tranzacțiile au avut loc în cea mai mare parte în diferite locații de pe raza municipiului Rădăuți, fiind monitorizate pas cu pas de ofițeri Antidrog.
„Foarte mulți adolescenți și tineri, atât sub influența anturajului, cât și din teribilism, au devenit amatori și consumatori constanți de substanțe psihotrope”, se arată în actul de sesizare a instanței de judecată prin care s-a cerut arestarea preventivă a tinerilor acuzați că fac parte din această grupare infracțională.