Deaconu: Am fost surprins să fiu decorat



Arbitrul Alexandru Deaconu a declarat, marți, că a fost surprins de decizia președintelui Traian Băsescu de a-l decora cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a, pentru faptul că a oprit meciul Rapid-Steaua în urma unor incidente.
Președintele a explicat că l-a decorat pe Deaconu pentru că a apreciat curajul acestuia de a opri un meci și de a pune astfel capăt violențelor din tribune.
„M-a surprins să fiu premiat”, a afirmat Deaconu, după ceremonia care a avut loc marți, la Palatul Cotroceni
Întrebat ce i-au spus pesonalitățile fotbalului românesc prezente la festivitate, Deaconu a afirmat: „Nu vreau să comentez, întrebați-i pe ei!”. De asemenea, el a refuzat să răspundă la întrebarea dacă și asistentul Dorin Mudura trebuia premiat după ce a fost lovit de fotbalistul Ionel Ganea la meciul Poli Știința Timișoara – Rapid din turul campionatului. „Nu știu, nu știu!”, a spus Deaconu.
Arbitrul Alexandru Deaconu, a cărui prestație la derbiul Rapid-Steaua a născut numeroase controverse, a fost decorat, marți, de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Sportiv Clasa a III-a, alături de alte pesonalități ale fotbalului românesc.