Peste 50 de persoane au continuat marți protestul început săptămâna trecută în centrul municipiului Fălticeni, împotriva președintelui Traian Băsescu, a Guvernului și împotriva administrației locale.
Protestatarii și-au exprimat nemulțumirile privind nivelul pensiilor și al salariilor, lipsa locurilor de muncă și a locuințelor sociale, au cerut alegeri anticipate și demisia primarului Vasile Tofan.
În jurul orei 17,00, după ce au dansat Hora Unirii, protestatarii au plecat într-un marș pe Aleea Pietonală, oprindu-se în fața Primăriei Fălticeni.
Pe toată durata mitingului și a marșului nu au avut loc incidente, jandarmii și polițiștii urmărind de la distanță grupul manifestanților din Piața “Nada Florilor” și însoțindu-i pe Aleea Pietonală.