În perioada 3-7 martie, Monitorul de Suceava găzduiește o serie de creații
aparținând elevilor din școlile și centrele de plasament din județ.
În primele zile de primăvară, aceștia au dorit să transmită câteva gânduri sincere, sub forma unor poezii, eseuri sau desene, pentru mamele și femeile de pretutindeni.
Mama
Izvor de lacrimi de viață dătător,
Brațe calde, ochi duioși, vorbe dulci, învățăminte,
Călăuza dreaptă pe cărarea șerpuită a vieții,
Iubire nemărginită și grijă neîncetată,
Prima ființă pe care o cauți când ai nevoie
Și ultima de care vrei să dai când ai făcut ceva greșit.
(Ciornenchi Diana, clasa a XI-a C, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava)
Mi-e gura lipită de ceruri
Și inima mi-e beată
De-atâta puritate: mama.
Icoană sfântă de rubin, Mama.
În cuptorul asfințitului
De-atâtea ori îți ascundeai
Neputința poverilor ce-ți apăsau solitar umerii,
Mamă!
Țîrdea Diana, clasa a XII-a E Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
Mama e izvorul unde lacrimile de tristețe se amestecă cu lacrimile de fericire și împreună, dau naștere unui suflet.
Mama este stânca ce deși este mereu bătută de valuri, stă neclintită în fața copiilor ei.
Mama e icoana zugrăvită în sufletul fiecărui copil.
Mama e mâna nevăzută a lui Dumnezeu care are grijă de fiecare creație a sa.
Mama- mână ocrotitoare asupra unui înger fără aripi.
Bertea Georgiana, clasa a XI-a C, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
O, mamă, dulce ți-e privirea,
Și-n suflet porți doar griji și dor
Și n-ai să lași nicicând iubirea
Ce tu le-o porți copiilor.
Și n-ai gândit c-așa va trece..
Tot timpul petrecut cu ei.
Căci au crescut ca alții în zece
Și cât de mândră ești de ei.
Azi îi privești și nu înțelegi,
Cum ieri rosteau primul cuvânt.
Și simți din nou și parcă vezi,
Nu va mai fi așa nicicând.
Și când la ei privești cu drag,
Te vezi pe tine odinioară.
Iar când îi vezi venind în prag.
Nimic nu pare să te doară.
Irina Moruz, clasa a XI-a C Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
Mamă,
Tu mereu ți-ai făcut răbdare și cu multă dragoste, mi-ai călăuzit primii pași în viață. Mai apoi, mi-ai răspuns la toate întrebările mele banale și, îngăduitoare, mi-ai ascultat cele mai absurde povești.
Ai fost vocea atotștiutoare, mereu prezentă în universul magic al copilăriei mele. Pentru mine, ești și vei rămâne blândețea întruchipată.
Mereu ai găsit cuvintele potrivite care să-mi alunge tristețea și să-mi sădească bucuria în suflet. Am simțit că niciodată nu ai încetat să te gândești la mine, iar prin faptul că mi-ai fost întotdeauna alături, m-ai învățat ce înseamnă să iubești cu adevărat pe cineva.
Tot ce am mai bun în mine, mamă, îți datorez ție!
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat că faptele sunt cele care contează, nu vorbele!
Leonti Raluca, clasa a XII-a E, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
Să știi, copile drag…
Când primul fir de iarbă, de sub zăpadă s-a aflat,
Tu să știi, copile drag, că viscolul a încetat.
Și în grădină flori mărunte privesc spre cerul luminos,
Unde soarele cel mândru le zâmbește. Ce frumos!
Când pe aripi de lumină, tril de păsări e purtat,
Tu să știi, copile drag, că iarna cea nostalgic-a plecat.
Și mărțișoare speciale transmit în sufletele tuturor,
Sentimente de bucurie și speranță. Ce uimitor!
Când fiecare prunc, pe mama sa a felicitat,
Tu să știi, copile drag, că vara s-a apropiat.
Și râuri cristaline pornesc spre locuri noi de cercetat,
Lăsând în urma lor povești și amintiri. Ce minunat!
Când de Paști, clopotele vestesc marea sărbătoare,
Tu să știi, copile drag, că natura este-ncântătoare.
Și peste tot, cei mici rostesc necontenit:
„În sfârșit, dragă primăvară, ai sosit!”
Maria Petrașuc
Clasa a VII-a A, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
De-ale ghiocelului
Poate pentru unii deja a ajuns un stereotip: sosește primăvara, apar ghioceii, dar cine ar mai dezmorți sărmanul pământ adormit după o iarnă grea, dacă nu gingașul vestitor? Cum ne-am mai bucura privirile în timpul unei plimbări, dacă nu ar fi scumpele florărese care ne oferă buchețele de ghiocei? Cine să ne trezească mai bine, dacă nu ei? Sau, altfel spus, cum putem noi să rămânem adormiți când și cei mai mici ca noi se trezesc pentru a ne aduce nouă un răsărit? Și pentru că de așa multe veacuri ei încântă inimi, am reunit câteva legende în scopul de a vă convinge că într-adevăr, ne sunt vestitori de renaștere.
În mitologia romană, zeița Flora era considerată protectoarea pământului și a plantelor verzi. Se spune că în toiul iernii, când dealurile și văile erau acoperite de nămeți, ea s-a hotărât să dea un carnaval pentru a mai înveseli florile, care se retrăseseră într-o peșteră de la începutul iernii. Ea dădu fiecăreia rochii frumoase, strălucitoare, numai de micuțul ghiocel uită. Dar floarea nu-i reproșă nimic zeiței, ci își croi singură o rochie din zăpadă. Până la urmă, ea fu încoronată ca regină a carnavalului și primi de la Flora binecuvântarea de a răsări cea dintâi primăvara, dintre toate florile de pe lume.
Totuși, cred că legendele culese de la bunici sunt cel puțin la fel de frumoase.
Prin părțile Sucevei, este o legendă care spune că atunci când Dumnezeu a făcut tot ce este pe pământ, a dat fiecarui lucru câte o culoare frumoasă. Când a făcut zăpada, i-a zis: „Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place”. Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă. Iarba a refuzat să îi dea culoarea ei . A rugat atunci macul, mai apoi vioreaua și floarea-soarelui. Niciuna nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă, aceasta ajunge în dreptul ghiocelului, căruia îi spune necazul. Ghiocelul i-a spus că, dacă îi place culoarea lui albă, el o împarte bucuros cu ea. Zăpada primi cu bucurie darul ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară de cum începe să se arate primăvara. (Ciobîcă Maria, 78 ani, pensionară)
O legendă de pe meleagurile moldovenești spune că în timpul luptei dintre Primăvară și Iarnă, care nu voia cu niciun chip să-i cedeze locul, frumoasa Primăvară s-a tăiat la deget, iar picăturile de sânge au căzut pe pământ în zăpada care s-a topit. În scurt timp, în acel loc a răsărit primul ghiocel, simbolizând victoria Primăverii. (B.M, 76 ani, pensionară)
O altă legendă spune că a fost odată o rază de soare, era chiar fata cea mai mică și răsfățată a Soarelui. Intr-o zi, raza de soare a vrut să ia o floare frumoasă de pe pământ și să și-o pună în păr. Nici bine nu s-a gândit și s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh. A făcut mare zarvă între restul florilor, deoarece ele nu știau pe cine a ales. Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și-a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată, iar prințesa rază vru să îi îndeplinească o dorință ghiocelului ca să o ierte. El și-a dorit să fie prima floare care iese de sub zăpadă primăvara. (B.P, 67 ani, pensionară)
Ghiocelul ne aduce nouă primăvara, așa că putem și noi să oferim oamenilor un ghiocel și, odată cu el, toată bucuria primăverii… Dăruiți căldură și fericire celor dragi, CĂ E PRIMĂVARĂ!
Burac Alexandra
Butnariu Loredana
Clasa a X-a C, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava
