Ceremonie

De Ziua Drapelului Național, steagul României a fost coborât în bernă

ziua drapelului
ziua drapelului

Oficialitățile sucevene au participat astăzi dimineață la ceremonia organizată în Piața Drapelului din Suceava penru marcarea Ziua Drapelului Național. La începutul ceremoniei, tricolorul a fost sfințit de un preot, după care, în acordurile imnului național, a avut loc ceremonialul de înălțare a drapelului României. Imediat după această ceremoniei, subprefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a dat citire Hotărârii de Guvern prin care ziua de 26 iunie 2013 a fost declarată zi de doliu național pentru victimele accidentului rutier de duminica trecută din Muntenegru, în urma căruia 18 români și-au pierdut viața, iar alți 29 au fost răniți. După acest moment, steagul României a fost coborât în bernă, iar cei prezenți la ceremonie au ținut un moment de reculegere. La Ziua Drapelului Național au participat și câteva zeci de suceveni. Printre oficialitățile prezente la ceremonie se numără președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, vicepreședintele CJ Suceava, Alexandru Rădulescu, subprefectul Constantin Harasim, viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyli Boeciko, consilieri județeni și șefi de instituții.

oficialități prezente
oficialități prezente
coborârea drapelului în bernă
coborârea drapelului în bernă
ziua drapelului
ziua drapelului

Recomandări

La invitația președintelui Nicușor Dan, primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a participat la evenimentele organizate la București de Ziua Națională

Viceprimarul Daniel Ungurian a celebrat Ziua Națională a României alături de români din Statele Unite ale Americii

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”