De vorbă cu Părintele Arsenie Papacioc

Pr. Arsenie: -Dragii mei, nu este lucru mic și nu este puțin lucru să ai sentimentul veșniciei în tine. Aceasta a fost tendința dintotdeauna, atunci când ajungi la o conștiință a rostului tău în creație, adică răspundem de rolul nostru în creație. Vă dați seama! Vedeți omul altfel, spre deosebire de puterile cerești. Vreau să vă spun un adevăr pe care îl trăim cu picioarele noastre pe pământ: această placă de pământ pe care călcăm nu zice nimic. De fapt, de aici vine și numele de „umilitius”, pentru că își are rădăcinile de la „humus, humulis”, care înseamnă umăr și așa avem denumirea de umilință. Trebuie să fim ca pământul: îl călcăm, îl jucăm, dar tace. Deci, aceasta ar trebuie să fie și intenția noastră. Nu este de ajuns să răspunzi într-un cuvânt la întrebarea pe care ați pus-o. Aș răspunde așa: intenția este să fac mereu ceea ce mântuiește. Dar nu ați venit aici să citiți, sau să aflați, lucrul acesta pe care îl știți deja. A fost aici și Preasfințitul de la Alba Iulia și a adus aici și studenți de la Facultatea de Teologie, ca să le vorbesc. Pe Preasfințitul îl cunosc de zeci de ani, pentru că ne-am ajutat reciproc atunci când era și el student. Și le-am spus așa: „Ați venit să vorbim cu siguranță ceva în legătură cu mântuirea, dar aș vrea să-mi spuneți dacă există cineva dintre voi, care să nu știe cum se mântuiește. Deci nu există”.
Interlocutor: -Părinte, chiar voiam să vă spun: era un citat al unui părinte Antipa Dinescu, care spunea așa: „Cei care neglijează pe Dumnezeu sunt mai răi decât necredincioșii”. Chiar așa este?
Pr. Arsenie: -Da. Este exact ceea ce am spus deja. Așa este, pentru că există fierbinte și rece, dar să fii căldicel este primejdios. Nu vrei să fii nici așa, nici așa, sau vrei să te mângâi cu aceea că, ești credincios, dar așa, în felul tău. Nu. Ori fierbinte, ori rece, pentru că cel rece își va da seama, mai repede, că totuși este într-un sentiment de răspundere, pe undeva, psihologic privind lucrurile și își poate reveni. Dar, cel căldicel, care nu este nici colo și nici dincolo și are un fel de Dumnezeu al lui, acela este în foarte mare primejdie, pentru că se mulțumește doar cu ceea ce are. Chiar Evanghelia de azi spunea: „Și cel care nu are, i se va lua și ceea ce crede că are și se va da la cel care are”. Așa este.
Interlocutor: -Înaltpreasfințitul Părinte Serafim spunea, în legătură cu rugăciunea că: „Cine se roagă și nu își simte inima, acela nu se roagă”. În ce fel ne putem simți inima în rugăciune?
Pr. Arsenie: -Și eu zic la fel. Pentru că, ne întrebăm: „De ce să ne rugăm? Ne rugăm pentru că a spus bunica, sau chiar un duhovnic, chiar cu barba mai mare?”. Și eu vă întreb: „De ce să nu trăim momentul? Și astfel ne vine și dorința de a ne ruga”. Pentru că altfel, nu îl trăim cum trebuie. Dar acum avem o discuție cu aspecte de plasticitate. Un călugăr împingea de o usă, iar din sens invers împingea diavolul. Și diavolul era mai tare, dar călugărul zicea rugăciunea inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Dar diavolul împingea mai tare, și-l biruia și când a văzut că îl biruie, a zis și mai cu foc călugărul: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Și atunci a venit Iisus: „Doamne, Te-am chemat”, zice. „Da. Am venit atunci când m-ai chemat cu adevărat”. Până atunci nu-l chemase cu adevărat și de aceea îl biruia diavolul, profita de faptul că nu era un erou, ci era un falsificator al marilor daruri. Dragii mei, feriți-vă cu orice preț, de a rămâne în mediocritate, adică, într-un fel de a te numi creștin, dar numai cu ceea ce faci. Creștinul adevărat trebuie să facă ceea ce trebuie. Pentru că spune latinul: „Non multa sed multum”, adică „nu multe, ci mult”. Ceea ce faci trebuie să fie mult mai apăsat, pentru că, nu ne interesează cantitatea lucrurilor, ci ne interesează apăsarea noastră pe adevăr, că altfel nici nu te ajută Dumnezeu. Pentru că, există numai și numai eroism în ceea ce a făcut Dumnezeu în om. În Împărăția Cerurilor, nu există milogi. Se știe foarte mult și s-a înrădăcinat faptul că, Dumnezeu este milostiv, dar aici nu se pune așa problema.
Interlocutor: -Părinte, este un cuvânt în Sfânta Evanghelie, care spune: „Mai mare dragoste ca aceasta nu este, ca să-și pună cineva viața pentru prietenul său.
Pr. Arsenie: -Așa este. Pentru că, noi nu suntem creați numai pentru noi înșine. Trebuie neapărat să înțelegeți acest aspect, pentru că este menționat în Sfânta Scriptură. Nu suntem născuți numai pentru noi înșine, ci pentru întreaga creație. De aceea v-am spus că, noi suntem răspunzători pentru tot ceea ce este în întreaga creație. Suntem născuți și pentru celălalt și cu cât trăiești mai mult pe celălalt, cu atât mai mult ești mai aproape de mântuire. Chiar acest lucru spuneam: este un milog, este un cerșetor, te surprinde să nu ai, dar ia-l și pe el în considerare. Dumnezeu a făcut ca să-l vezi, ca să te ajute pe tine la mântuire. Deci noi trăim și ne mântuim, mântuind pe alții. Mântuind pe alții, te mântuiești pe tine și atunci, noi semănăm cu Hristos și mai mult decât atât, prețuim atât cât prețuiește Hristos, atunci când ne dăm viața pentru celălalt. Mai mult de atât, ce poți să faci? Pentru că, acesta este de fapt botezul sângelui, cel mai mare botez al jertfei tale. Deci, trebuie să știe toată lumea că, tu, dacă ai văzut un om, Dumnezeu a vrut să-l vezi și oricum ar fi acel om, rău, sau cum ar fi el, tu să știi că ai răspundere în fața lui Dumnezeu, că nu l-ai văzut din întâmplare, ci l-ai văzut ca tu să-l ajuți cu ceva, sau cel puțin să te rogi pentru el și respectiv, el pentru tine. Dacă vreți să trăiți și să ajutați întreaga lume, care se plânge în momente istorice ca acestea, iubiți pe toată lumea. Pune-te la punct cu gândul că, dacă ar fi aici unul, sau altul dintre oameni, l-aș înțelege. Da, cu iubire. De ce fără iubire? Chiar dacă i-ai dat ceva cu considerente nu mai puțin importante decât iubirea, tot este o plată, că l-ai săturat. Bunăoară, avem exemplul lui Petru vameșul, care a dat o bucată de pâine, dar a dat-o cu necaz, că a copiat. Ați văzut că, de fapt, aceea l-a salvat. A dat și a fost recunoscut de săraci că este de la Petru vameșul și s-au rugat ca să-l mântuiască Dumnezeu și pe el. Dar, înainte de aceasta, au spus, să nu se mântuiască, dacă nu le dă la săraci câte ceva.
Interlocutor: -Părinte, ați vorbit despre umilință, dar există vreun moment în care ar trebui să ne afirmăm pe noi înșine?
Pr. Arsenie: -Nu ne putem afirma pe noi înșine, ci ne afirmă faptele noastre, vrând, nevrând, asta este. Cum să vorbesc eu despre mine? Pentru că, vă spun sincer: am dimensiune omenească, mănânc la fel, dorm la fel, ca oricare om. Cum pot să spun eu despre mine, că sunt în vreun fel? Atunci când te bagă în groapă și tu ești undeva unde te vezi și te duce în pământ, atunci cel mai important lucru este să spui: „Ce bine este dacă îmi lăsa ceva din mine afară. Dacă am fi știut să jertfesc, ori învățătură, ori pâine, sau altceva! Ai atâta putere de ajutor prin rugăciune. Dragii mei, Dumnezeu te așteaptă pe tine care te-a deșteptat, care te-a sensibilizat să înțelegi aceste lucruri. De aceea ție îți cere mai mult. Că Se spune: „Celui care i se dă mult, mult i se va cere”. Și să devii, așa cum vă spuneam de atâtea ori, un fel de amplasament de tun. Tunul dacă nu are amplasament, face recul și te aruncă prin tragere, pentru că, procesul este invers celui al glonțului, care se duce înainte și reculul înapoi. Și atunci se face un amplasament, de forma tunului, în pământ, ca să aibă reculul acesta în pământ. Așa și tu: ești un amplasament și cu tunul trage Dumnezeu, dar trebuie să te faci amplasament. Eu vă spun drept, nu vreau doar să vorbim aici, ci vreau ca să nu stăm ca bulgărele, ci să începem să facem ceva. Și acum se pune problema: Ce altceva trebuie să mai știți, decât să începeți? Nimic, ci doar începeți încet, încet.
Transcriere și prelucrare: Diac. Marian Pătrașcu