De unde vine răul?

De unde vine răul? Este o întrebare care revine constant și sfidător în existența noastră! Este o întrebare care nu ne dă pace, ne tulbură și, mai ales, este o întrebare al cărei răspuns nu ne mulțumește niciodată fie pentru că nu știm să-l căutăm fie pentru că nu suntem capabili să îl acceptăm; fie și pentru faptul că îl dorim răspunzător pe Dumnezeu de tot răul din lume. De câte ori nu am auzit spunând-se, atunci când se întâmplă o nenorocire: “Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce a permis să se întâmple lucrul acesta?”. Nu facem altceva decât să-l sfidăm pe Dumnezeu așa cum au făcut-o acei oameni despre care se vorbește în Evanghelie. Ei au venit la Iisus și i-au povestit “ce li se întâmplase unor galileeni” care, deși oameni buni, ce-și îndeplineau datoriile lor culturale, așa cum învățaseră că este corect, au fost omorâți de guvernatorul Pilat și dezonorați, pângăriți, chiar și după moarte, din cauză că au refuzat să aducă jertfe idolilor păgâni. Cum de a fost posibil așa ceva? Este întrebarea care transpare dincolo de textul evanghelic și care primește un răspuns introdus de întrebarea sfredelitoare a lui IIisus: “Credeți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni…?”. Răspunsul este “nu!” Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns Iisus vorbește despre o altă nenorocire întâmplată la Siloe unde s-a prăbușit un turn și au murit 18 oameni. Au murit nevinovați, deși făceau un lucru bun!
Suntem obișnuiți cu aceste fapte de cronică pe care le relatează Evanghelia. Avem parte de ele, într-o formă sau alta, la știrile de la radio, televizor și le citim în ziare. Cu alte cuvinte “ne informăm” că în lume suferă și sunt nedreptățiți oameni nevinovați. Și la rândul nostru ne întrebăm: de ce? Unde ești Doamne? Tu nu vezi ce se întâmplă cu cei pe care Tu i-ai creat? De ce permiți atâta suferință și nedreptate? Și…, devenim mai sfidători în fața lui Dumnezeu dacă aceste suferințe și nedreptăți le suportăm chiar noi, …iar atunci ne credem pierduți și părăsiți. Cât de pustie este existența noastră fără Dumnezeu! Oare aceste întrebări „încap” pe făgașul lor?
Pildă creștină
Un băiețel de 11 ani trebuia să meargă la o consultație de oftalmologie. Era miop și trebuia să poarte ochelari pentru că se descurca din ce în ce mai greu la școală. Nimeni nu era surprins de acest lucru deoarece atât mama, tatăl cât și toți frații lui purtau deja ochelari. Nu era nimic neobișnuit și ciudat în asta. Totuși, el era supărat și nimeni nu înțelegea de ce. Într-o seară, înainte de a merge la culcare i-a spus mamei sale motivul. Cu două zile înainte de a merge la medic a găsit aruncată într-un coș o revistă imorală. Era atât de colorată încât, din curiozitate, a început să o răsfoiască. Nu mai văzuse așa ceva niciodată! Rușinat, a aruncat imediat revista înapoi în coș. Atunci când medicul i-a spus că va trebui să poarte ochelari s-a gândit imediat că Dumnezeu a început deja să-l pedepsească pentru ceea ce îndrăznise să facă și din cauza acestei fapte “păcătoase”, într-o bună zi își va pierde de tot vederea.
Acesta este modul de gândire cu care Iisus se confruntă în Evanghelia și el afirmă cu claritate ca această mentalitate este greșită. Acele persoane nu au murit din cauza păcatelor lor, sau băiețelul din povestirea de mai înainte nu este pedepsit de Dumnezeu din cauza faptei pe care a săvârșit-o. Dacă Dumnezeu ar reacționa așa, înseamnă că noi toți ar fi trebuit să fi murit deja, pentru că suntem păcătoși, sau toți ar fi trebuit deja să fi orbit.
Cât de puțin îl înțelegem pe Dumnezeu!
Nici Moise nu l-a înțeles pe Dumnezeu de la început. Din cauza păcatului comis, fuge din Egipt pentru a-și salva viața. Pleacă departe și începe o viață nouă. Iată-l acum în pustiu unde Dumnezeu îl găsește și îl trimite să-i salveze poporul împovărat de nedreptate și suferință. Dumnezeu are grijă de poporul său, nu-l abandonează ci dorește să-l elibereze. Moise vorbește cu el, îl vede în tufișul arzând, stă pe locul sacru, aproape de Dumnezeu, însă nu e suficient. Din nou încearcă să fugă, tentat fiind să refuze chemarea lui Dumnezeu. Cum de este posibil acest lucru? Ce îl împiedică să accepte propunerea lui? Nici măcar faptul că Dumnezeu se revelează, își dezvăluie numele: “Eu sunt cel care sunt” nu este de ajuns pentru ca Moise să accepte cu inima deschisă voința Lui. Omul se împotrivește lui Dumnezeu!
Mai târziu sfântul Paul relatează despre experiența poporului ales care este eliberat din Egipt, condus de Moise în deșert spre țara promisă și apărat de Dumnezeu “cu braț puternic”. Însă, poporul ce face? Se răzvrătește, “cârtește” împotriva lui Dumnezeu,… este nemulțumit. Din nou omul se împotrivește lui Dumnezeu!
Nu ne asemănăm și noi oare cu Moise sau cu poporul ales atunci când încercăm să fugim din fața lui Dumnezeu sau când “cârtim” împotriva lui, nemulțumiți? De ce ne este teamă de Dumnezeu atunci când El dorește să intervină în favoarea noastră? Nu ne sunt suficiente dovezile milostivirii sale așa cum spune Hristos în Evanghelie atunci când vorbește despre smochinul neroditor? Dumnezeu este răbdător și așteaptă, nemăsurat de mult, ca noi să intrăm liberi în planurile sale. Iisus spune în Evanghelie: “Dacă nu vă întoarceți, cu toții veți pieri la fel”. Să fie aceasta împlinirea vieții noastre: pierzarea? Hristos ne indică o cale: întoarcerea, convertirea. Cu atât mai mult, în acest timp al Postului Mare ar trebui să fim mai sensibili la această propunere a lui Iisus Hristos. Avem atât de multe lucruri de schimbat în bine în viața noastră! A sosit momentul ca “smochinul” vieții noastre să producă roade bune de care să se bucure Dumnezeu, noi și cei de lângă noi. (Pr. Cristinel Farcaș)