De toate, pentru toți

Îl întâlnesc pe confratele E.M. și-l întreb cum a fost la manifestarea literară județeană cu tradiție și ștaif la care văd c-a fost invitat în pofida antipatiei ce știu că i-o poartă gazdele organizatoare. Amicul ridică din umeri: n-avea habar. „Păi, îi spun, figurezi în programul tipărit și pe afiș.” „Crede-mă, nu m-a invitat nimeni, nu știu nimic!” De unde se vede că, pentru echilibrarea de fațadă a opiniilor, pozițiilor, orientărilor, se alcătuiesc liste de invitați după rețeta „afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Peste ani, scotocitorii în arhive vor putea să remarce deplina obiectivitate și imparțialitate în alcătuirea programului. Când, de fapt… Peste Prut, tot la un moment literar sărbătoresc, constat lipsa anticarului G., și el trecut în programul tipărit; cercetând mai departe lista, văd că absentează și alți „congresiști”, unii chiar de marcă. „Nu m-a invitat nimeni” – îmi va spune, mai târziu, anticarul. Unde-i unul, nu-i putere – și-or fi spus organizatorii, care primesc fondurile și în funcție de numărul invitaților…
*
Într-un interviu, un coleg de generație menționează (cu tâlc!) că sus-semnatul a luat cuvântul, la o întâlnire cu Ceaușescu, alături de Eugen Barbu. Simpla alăturare a numelor sugerează o identitate a intervențiilor. Noroc că, între timp, s-au publicat stenogramele, de unde se poate vedea (n-am făcut niciodată caz!) că, atunci (eram foarte tânăr și mai credeam că „sus” nu se știe ce se întâmplă, de fapt, în câmpul literelor, pe undeva existând o asemănare cu împușcații lui Stalin, ce mureau strigând „trăiască Stalin!”) am cerut, după cum bine se vede în textul stenografiat, dreptul literaturii la adevăr și am condamnat, limpede și explicit, cenzura. Atunci, confratele, și el de față, a tăcut mâlc. Acum, încearcă să-și valorifice tăcerea, trecând-o în contul așa numitei „rezistențe pasive”…
*
Pe cât de dramatic, pe atât de bizar este testamentul lui Eugen Ionescu. Din care citez: „Care este forma lui Dumnezeu? Cred că forma lui Dumnezeu este ovală (…) În același timp, în ciuda a orice, cred în Dumnezeu, pentru că eu cred în rău. Dacă răul există, atunci există și Dumnezeu.” Fără comentarii…
*
Am primit un e-mail tocmai din Ohio, USA, de la alboer@aol.com, intitulat atrăgător “Adevărul despre Brâncuși”. Doctorul Traian Stoicoiu (a murit în 1999, în SUA) ar fi auzit, din gura lui Brâncuși, că autoritățile române au schimbat nepermis denumirea lucrărilor, deturnând simbolistica lor reală. „Coloana infinitului” se voia un omagiu adus eroilor din Primul Război Mondial și titulatura ei exactă era „Coloana sacrificiului infinit”. Al doilea monument, căruia îi spunem „Masa tăcerii”, se numea, în intenția lui Brâncuși, „Masa apostolilor neamului”. În fine, „Poarta sărutului” ar fi fost cea mai vinovat re-intitulată, fiindcă nu-i altceva decât „Monumentul reîntregirii neamului”: fiecare picior este alcătuit din patru stâlpi uniți sus cu o grindă, astfel sugerându-se cele opt regiuni care trebuiau să se alipească patriei-mamă. Sărutul simbolizând unitatea.
*
Omenirea veacului XXI nu pierde, clipă de clipă, doar integritatea stratului de ozon; la fel de inevitabil și de iremediabil se macină învelișul de liniște al plantei. Paul Virilio atrăgea atenția că „în lumea noastră modernă, făcută din zgomot și viteză, liniștea devine o raritate și o dimensiune pe care riscăm s-o pierdem pentru totdeauna.” Nu-i vorba despre liniștea interioară, făcută de mult țăndări (măcăiala din politica românească a devenit insuportabilă!) ci, fizic, despre crisalida decibelilor în care veacul ne zidește mai abitir decât Icarii de pe Argeș pe Ana lui Manole. Nu s-a învrednicit nimeni să includă, în lista drepturilor omului, și dreptul la liniște, deși-i o componentă esențială a existenței lui homo sapiens și un atribut cert al libertății persoanei. În clipa în care te agresează un zgomot parazit ți se încalcă dreptul legitim la a fi tu însuți, cu trăirile, opțiunile și exclusivitățile tale. Un om ce s-a desăvârșit într-o elevată lume a sunetelor, Yehudi Menuhin, crede chiar că liniștea e-un factor formator, desprins din „Cartea facerii”: „Liniștea naște ceea ce-i viu și durează. De fapt, liniștea este cea care ne conectează la univers și la infinit. Este rădăcina existenței și echilibrul vieții”.