Astăzi, 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută în Bucovina sub denumirea de Sânziene.
Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sânzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Sânzienele, zâne bune
Nu este exclus ca în vremuri îndepărtate populația din munți să se fi întâlnit la momentele solstițiale (Sânzienele) sau echinocțiale pentru a săvârși ritualuri închinate Soarelui, zeul suprem datator de lumină, căldură și hrană. Megaliții din Munții Călimani, pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi mărturii în acest sens, Munții Călimani fiind locul unde se desfășurau unele sărbători de vară din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.
Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.
În ajunul său în ziua de Sânziene se întâlneau practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.
Superstiții
În dimineața de Sânziene înainte de răsăritul soarelui oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casa sau, dimpotrivă ca va muri repede, atunci când coronița, aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.
Fetele strângeau flori de Sânziene pentru a le pune sub perna, în noaptea care premergea sărbătoarea, în credința că, în acest fel își vor visa ursitul. În unele zone fetele își făceau coronițe din Sânziene pe care le lăsau peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș în vara care începea.
Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene, în seara din ajunul sărbătorii agățau cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf / pene de la păsări considerau că anul va fi bun mai ales pentru acestea.
Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.
Pelerinaj la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava
Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată a fi și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.
Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcție de momentul în care răsărea Constelația Găinușei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.
Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste șale cu tulpini de cicoare.
Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scăpa de boli, fetele și nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.
Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri în care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.
Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate și se pun flori mirositoare pe morminte.
În Bucovina se consideră că odată cu Sânzienele amuțește și cucul vestind, astfel, că începe sezonul cositului și al secerișului.
De Sânziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.
Sub aspect religios, în ziua de 24 iunie, în Bucovina se sărbătorește cu mare fast Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În această zi, orașul Suceava devine un fel de al doilea Ierusalim. Acum, ca și altă dată, în această zi se adună mii de pelerini din județele limitrofe, dar și din Maramureș, Ardeal, Basarabia și Polonia, pentru a participa la slujba religioasă oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe” și pentru a participa la ceremonia scoaterii moaștelor Sfântului Ioan.
(sursa: www.crestinortodox.ro)
