Românii au un formidabil talent să prindă din zbor fel de fel de prostioare lingvistice pe moment la modă, care, după aceea, acolo rămân, încuibate în limbă de nu le mai scoți nici cu tancul. Aflăm, din „Monitorul Oficial”, despre „persoanele care desfășoară activitate de picnic” (adică, prăjesc cârnați), din reclamele magazinului Dechatlon, că pantofii Simond sunt „concepuți pentru cățărătorii experimentați, care își desfășoară activitatea (adică, se cațără) în sală, ori pe versanții abrupți”, din gazeta Patriarhiei, că „Protopopiatul Ploiești își desfășoară activitatea (adică, îndrumă biserici) dintr-o nouă locație”. Fi-v-ar desfășuratul să vă fie! Cum se vede, în România nu se mai muncește, nu se mai lucrează, în România „se desfășoară activitatea”.
– Unde-ți desfășori dumneata activitatea? – îl întrebi pe măturătorul de stradă.
– Eu îmi desfășor activitatea (adică, dă cu mătura) în Hală.
Ce-i cu „desfășuratul” ăsta? Întrebarea „unde lucrezi?” a devenit desuetă și inoperantă. Și profesorul universitar, și hingherul, și polițistul, și dentistul „își desfășoară activitatea”. Evident, în afara celor opt ore de muncă, activitatea rămâne înfășurată. Sul. Fiindcă, dacă mergem la DEX, aflăm că ”a desfășura” înseamnă ”a face un obiect să nu mai fie înfășurat sau ghemuit, a întinde pe toată lungimea sau suprafața.” Ăsta fiind sensul principal. Mai poate semnifica și „efectuare, executare, îndeplinire, prestare, prestație” – de aici trăgându-se „desfășurarea activității”.
În mod cert, penibilitatea lingvistică aparține limbii de lemn: a făcut carieră începând de prin 1980. Parcă-i aud pe vorbitorii de la conferințele și congresele de partid care, după obligatoria referire la „eroul între eroi”, treceau la punctul doi: „Filatura la care îmi desfășor activitatea a depășit planul cu 1,2%”, ori „SMT-ul la care îmi desfășor activitatea a arat 46 de hectare peste plan”. Se sugera astfel o mai mare implicare a subiectului vorbitor în destinele colectivității. Una-i să dai cu ciocanul, alta-i să-ți desfășori activitatea: noi nu numai că lucrăm, ci și activăm! Ba chiar desfășurat!
Cum de a rămas neclintit acest dinozaur lingvistic în subconștientul românilor, greu de înțeles. Nimeni nu-i mai sesizează ridicolul și-i cu zel folosit în actele oficiale, în emisiunile radio și tv, în comunicarea cotidiană. Și, la urma urmei, nu-i chiar de mirare: incultura (fiindcă astfel de exprimări tiribombistice nu-s decât rodul tentativei incultului de a-și ascunde, plusând la cacealma, precaritatea cunoștințelor în materie de limbă română) face bună casă cu alte tâmpenii de care mă tem că n-o să scăpăm în veci. Le inventariază cineva pe internet, păcat că nu și semnează. Iată alte prostioare cu pretenții: noi nu mai avem prilejuri, ci oportunități, nu mai introducem, ci implementăm, nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locație (vezi mutarea Protopopiatului…), nu mai luăm în considerare, ci anvizajăm, nu mai consimțim, ci achiesăm, nu mai avem speranțe, ci expectațiuni, nu ne mai concentrăm, fiindcă ne focusăm, nu mai așteptăm un răspuns, ci un feed-back, nu mai avem frizeri și croitorese, ci hair-stiliști și fashion-designeri. Încheierea e apoteotică: „Cu alte cuvinte, obținem o oportunitate pe care suntem determinați să o implementăm într-o locație pe care am anvizajat-o achiesând la o mentenanță asupra căreia e must să ne focusăm în expectațiunea unui feed-back pozitiv.”
Ptiu! Râd și curcile!
