De primăvară



Cea mai bună veste a sfârșitului de săptămână a venit din Canada, nu pentru că ar fi făcut ai noștri cine știe ce ispravă, ci pentru că gazdele au reușit să treacă dincolo de reclama care învăluia echipa americană de hochei și le-au ascuns codul puc! Și cu asta am terminat și cu Olimpiada de Iarnă, și cu iarna. Iar meciul de deschidere al lunii martie va fi meciul echipei naționale cu Israelul, unul marcat de hăinuțe noi. Superstițioșii au strâmbat din nas, pe motiv că roșul ne-a adus ghinion, în timp ce scepticii sunt siguri că naționala nu va juca în roșu. Pentru simplul motiv că nu juca nici înainte, în galben!
Nici selecția lui Lucescu jr. n-a scăpat de critici, dar cine scapă în țara urmașilor celor 10.000 de specialiști din mileniul trecut?! Ca drept dovadă, mă dau și eu cârcotaș, întrebând ce caută la națională un vârf ca Niculae de la Auxerre, care este foarte auster. Dacă picătura chinezească ar clipoci cu frecvența golurilor sale, plictiseala ar deveni o tortură mai eficace. Pe de altă parte, înțeleg că selecționerul are nostalgia sfertului de Cupă UEFA, trambulina de pe care a făcut saltul în Franța și Daniel Niculae. Dar poate că Răzvan știe cum poate oua ex-giuleșteanul mărgica. Dacă ex-giuleșteanul o bagă în ațe, multora ne va închide gura. Până la următorul meci, desigur. Când sper ca selecționerul să convoace și niște portari mai acătării, că la ăștia ar trebui să se priceapă cel mai bine.
Tot azi, Mutu are și el meciul lui, având prima înfățișare la cremenalul antidoping. Va pleda nevinovat, iar dacă va fi convingător, va reveni pe teren la spartul târgului, chiar când ceilalți vor fi cu gândul la vacanță sau la Africa de Sud. Fiorentina va rata locurile de Liga Campionilor din Serie A, iar lucrul acesta i se va imputa și lui, pe bună dreptate. Din toamnă, va bate și va șuta pe la alte porți.