Vai de mine, iar vine Paștele, ceea ce înseamnă că iarăși se va da cep butoaielor de ipocrizie, care se vor epuiza în perioada sfintelor sărbători, când mai tot omul încearcă să pozeze în ființă superioară, îndreptând spre aproapele său un jet bombastic de urări, obținut prin însumarea unor platitudini ca “fericire, sănătate, pace sufletească și îndeplinirea tuturor dorințelor”.
De Crăciun și de Paște – sărbători marcate și prin baterea zdravănă a covoarelor – așa-zisa iubire pentru semeni capătă temperaturi fals incandescente; dacă o atingi, ți se duce pe loc un rând de piele și trebuie chemat urgent serviciul de ambulanță. De Crăciun și de Paște, platforma noastră bucală se transformă într-o pistă de decolare, de unde își iau zborul spre înalturi niște urări low-cost impecabile ca design, de acord, dar cu sinceritatea tinzând cel mai adesea spre zero barat.
Gurile se răsucesc, limbile se înnoadă, dând naștere unor combinații de cuvinte care, sărmanele, gem de ți se frânge inima – cu literele gata să plesnească și cu ochii bulbucați – asamblate în construcții proiectate parcă de niște arhitecți ai lexicului atinși de nenumărate damblale, printre care și a lui Bachus: “Fie (nota noastră: s-a stabilit științific că toate urările de sărbători încep obligatoriu cu fie) ca lumina blândă a Mântuitorului să vă pogoare în cuget gândul neprihănit și să vă lumineze calea neabătută spre pace sufletească, dragoste sublimă și achitarea ratelor către bănci.”
Parcă și limbile vietnameză și congoleză par mai prietenoase cu gura noastră, decât păsăreasca asta de sărbători.
Nici nu mai contează religia expeditorului sau destinatarului, de sărbătorile astea, de vreme ce ele au ajuns mai mult niște evenimente mondene. An de an, eu primesc urări și de la inși aparținând de cultul mozaic, și de la musulmani.
Nu știu ce face Osama bin Laden de Paște, dar nu m-ar mira ca și el să primească mesaje gen “fie ca taina sfântă a Învierii să vă aducă pace, liniște sufletească și realizarea tuturor dorințelor.”
