De partea cui suntem?

De multe ori, atunci când ne este pusă la încercare credința, oscilăm, ne clătinăm. Și asta pentru că suntem, cum spune cartea Apocalipsei, căldicei. Fermitatea credinței vine din convingerea puternică că Dumnezeu, Căruia ne rugăm, nu ne părăsește niciodată. Îndoiala este un păcat pentru că ea face loc celui care a șoptit la urechea Evei, în Eden, primul îndemn spre necrezarea cuvintelor lui Dumnezeu. Să nu ne înfricoșăm cu nici un chip atunci când se pare că situația a scăpat din control! Dumnezeu este la post.
Într-o sâmbătă seara, un tânăr se ducea la un bal mascat îmbrăcat cu un costum roșu, cu coadă. Avea o mască mulată pe față și coarne pe cap. Arăta ca Satana. Pe când se grăbea să ajungă la petrecerea cu pricina, cred că era de Halloween, a fost prins de o furtună și a căutat adăpost într-o biserică unde slujba Vecerniei tocmai era pe sfârșite. Dând buzna în locaș, șocul enoriașilor care l-au considerat un diavol în carne și oase, dacă mă pot exprima așa, a fost mare. Iluzia a fost mărită de lumina fulgerului și bubuitul tunetelor. Oamenii au intrat în panică și s-au năpustit spre ieșire. Intrusul a crezut că biserica a fost trăsnită și a luat foc, așa că s-a luat după ei. Toți au reușit să iasă, afară de o bătrânică. Înfricoșată, ea și-a întins mâinile către el, cerând s-o cruțe. „O, demone, te rog să nu-mi faci nimic. Știi că sunt enoriașă a acestei biserici de 30 de ani, dar în tot acest timp am fost de fapt de partea ta!“
Noi de partea cui suntem de fapt? Nu putem alerga după doi iepuri în credincioșia noastră față de Hristos. Scriptura ne avertizează: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui mamona“.
(Augustin Păunoiu)