Ca să te enerveze România, nu e necesar să faci efortul de a deschide televizorul și a urmări, de exemplu, bâiguielile lui Boc; ajunge pentru asta să dai o fugă până la magazinașul din colț.
Multe pogoane din suflet mi-au mai mâncat și vânzătorii micilor magazine din țara asta! Cât e pământul de rotund și de antologic, nu s-au mai pomenit vânzători mai plictisiți și mai dușmănoși ca la noi. La supermarketoaiele cu patronat străin, politețea e obligatorie, dar la astea mititele… Treci și tu, pentru măruntele tale târguieli, pragul prăvăliei, și dincolo, de cealaltă parte a tejghelei, femeile te întâmpină lucrându-și glia obrazului cu fard și boieli, iar bărbații ignorându-te superior, de parcă ar fi înghițit niște tenii ale sictirului, ocupați fiind cu deflorarea tainei minunate a integramelor. Saluți respectuos, dar abia de la al treilea „bună ziua” în sus, ești învrednicit cu o privire de calitatea celor care se adresează râmelor și celorlalte ființe aflate la treptele de jos pe scara evoluției. Ești privit cu scârbă, ți se răspunde cu scârbă, ești servit – dacă mai e cazul – cu scârbă. Întrebi cu sfială, cu umilință chiar: aveți aia? N-avem!, ți se aruncă, printre dinți. Dar aialaltă… Nici.
Te uiți la țările sănătoase, cu comportament normal – inclusiv la Ungaria, Cehia și Polonia, care au moștenit și ele un comerț comunist – și te frapează diferențele. Acolo, personalul de servire e-n stare să facă pe din două cu tine prânzul primit de la firma de catering, numai ca Măria Ta Clientul să nu ieși din magazin cu boii mulțumirii dezjugați. Ca să nu mai socotim reacția de respingere netă, în caz că te pune naiba să uiți, în chip de bacșiș, restul pe tejghea. Cu zâmbet tot actul comercial se petrece, fiindcă nu cere un proverb oriental să nu-și deschidă prăvălie ăla care nu se pricepe să zâmbească?
Într-o zi, am vrut să cumpăr un pix, de la un magazinaș din cartierul unde sălășluiesc, pentru că, demodat cum sunt, încă folosesc scrierea cu pixul.
– Nu vezi că mănânc? – mi-a servit-o vânzătoarea, o namilă care, până nu e prea târziu, ar trebui să renunțe la cârnați în favoarea salatelor de crudități.
– Pardon, poftă bună!
Și am plecat. Nici dacă l-aș din deranjat pe Patapievici din meditație sau pe Cristoiu de la scrierea unei compuneri pentru ziar, n-aș fi fost privit cu atâta ură.
O să spuneți poate că subiectul e minor. Cu părere de rău, dar nu-s de aceeași părere. De cum ai ieșit din casă, țara asta face tot posibilul să-ți acrească zilele.
