De parcă însuși Papa s-ar fi transferat la altă religie

Teribilă panaramă a mai ieșit vara asta cu fotbalistul român Cristi Chivu, care dorea să-și mute serviciul ba la Realul din părțile Madridului, ba la Barcelona, ba la Internazionale din Milano. Chivu, consiliat de doi impresari mult prea hămesiți după hârtia milioanelor de euro, a jucat la trei capete, aducând puțin cu un candidat la însurătoare, care învârte nehotărât pe degete trei fete cu zestre, pentru ca în final să nu ia niciuna de nevastă.
Nici fotbalistul român n-a luat niciuna din cele trei echipe de nevastă, neînțelegându-se pare-se la trusou și la contractul marital. Până la urmă, s-a întors cu coada între picioare la vechea lui echipă, mai săracă decât fiecare din cele trei variante, de care era plictisit până-n gât, reciproca fiind și ea valabilă. Au mai rămas ceva șanse de a se transfera, dar oricum jucătorul și-a dat tare de tot cu firma-n cap.
Bineînțeles că toată povestea asta n-ar fi ajuns atât de plictisitoare, dacă n-ar fi fost învârtită, până dincolo de limita nervilor, de ziare și televiziuni, mânate-n luptă de aceeași foame după hârtia milioanelor de euro, aduse de audiențele record. Chivu pleacă, Chivu se transferă, Chivu se transformă… Chivu și iar Chivu.
În tot cursul transferului imaginar al lui Chivu, judecând după amploarea dată evenimentului, am avut deseori senzația că însuși sfântul Papa, jucător de bază în echipa creștinismului, își schimbă echipa, transferându-se ba la budhism, ba la șintoism, ba la o altă formație rivală.