Se știe că vedetele adoră să-și sărbătorească cele mai importante momente din viața lor, în stil mare, dar Eva Longoria le depășește pe toate.
Actrița din „Neveste disperate” a cheltuit alături de viitorul soț, jucătorul de baschet Tony Parker, aproape două milioane de dolari pentru organizarea fericitului eveniment. Nunta va avea loc la Paris, iar invitațiile au fost deja date. Și nu este vorba de orice fel de invitații. Fiecare are inscripționată pe prima pagină Turnul Eiffel, în aur. Și ca să ne arate ca nu a uitat nici un detaliu, cățelul de companie, Jinxie, care va fi prezent la ceremonie va purta o zgardă cu pietre prețioase, au aflat cei de la Daily Record. Recent Eva și-a luat adio de la viața de celibatară, printr-o petrecere inedită. La party a fost premiată invitata cu cea mai ciudată rochie de mireasă. Câștigătoarea a fost Teri Hatcher, care și-a creat propria rochie din hârtie igienică. (antena 3.ro)



