De necrezut!

Niciodată nu s-a potrivit mai bine titulatura rubricii decât în cazul de față – acela al cărții „Greșeli semnalate în Gramatica Academiei Române – 2005, 2007: Relația apozitivă”, apărută către sfârșitul lui 2017 la Editura suceveană „Mușatinii”. Titlul m-a înșelat: la prima vedere am crezut că-i vorba despre erori gramaticale semnalate de grămăticii Academiei. Da-i pe dos: greșelile sunt… ale grămăticilor și-s inventariate acuzator, fără cruțare, în cele aproape 700 de pagini ale cărții. Sunt sumedenie de greșeli, de o gravitate ieșită din comun, mai ales că se înghesuie sub oblăduirea forului ce are în sarcină tocmai vegherea corectitudinii limbii ce-o vorbim! Dascăl de limba română fiind și sussemnatul, pur și simplu m-am crucit: nici ca elev, darămite ca student, n-aș fi putut comite astfel de scandaloase erori, nu numaidecât pur gramaticale (sunt și de-astea, identificate din belșug!), dar mai ales de elementară tehnică a cercetării științifice, de respect față de profesie și, nu în ultimul rând, față de cititor.
Culmea culmilor este că batalionul de autoare, 20 la număr (!), patronat de Academie, este pus la colț și ridiculizat de o profesoară suceveană de la Școala Nr. 3! Cum ar veni, un profesor de gimnaziu contra specialiștilor Academiei, adică, David contra Goliath! Praștia lui David (că tot se sărbătorește Hanuka mâine!) a făcut țăndări prestigiul unor autoare care, unele, slujesc de-o viață institute academice de cercetare lingvistică, astfel punându-se sub semnul întrebării însuși rolul și rangul Academiei, de mult incapabilă să mai normeze eficient (sarcina preluând-o, pe cât de autoritar, pe atât de regretabil, cu rezultatele ce se văd, radioul și televiziunea) în vegherea sănătății limbii române: cum s-o facă, dacă taman cei care s-ar cuveni mai abitir s-o slujească s-au angajat într-o adevărată horă a bric-a-brac-ului (pseudo) științific, tratând cu suficiență condamnabilă regulile citării, atribuind în dreapta și-n stânga texte de ei aduse din condei, complicând inutil, până la sufocare, gramatica românească (în vreme ce mai toate popoarele se străduiesc să-și simplifice arsenalul de reguli!) și acceptând în egală măsură citarea uzului ca susținător legitim și validant al abuzului incult.
Toate cretinismele de tipul „ca și” ori accentele în onomastică mutate aiurea, pe o penultimă silabă de dânșii inventată (Pădurarìu, Grădinarìu etc.) vor fi cu siguranță dacă nu normate oficial și-n toată regula, oricum repede acceptate ca un dat impus de dictatura uzului – a ignoranței adică. Dacă politica se face în stradă, hai să plămădim și limba nației după cum o cere strada, reprezentată de Academia Sintești și Institutul Ferentari! Nu prea știu cine-i profesoara Lucia Boroș (aud doar că, de câțiva ani, îi învață româna pe îngeri…). Cunosc, însă, nu de ieri, de azi, prestațiile luminoase într-ale lingvisticii ale unor onorabile autoare din actualul desant al celor 20 (Valeria Guțu-Romalo, Rodica Zafiu ș.a.); cum de s-a ajuns, cu contribuția unor atât de prestigioaselor colaboratoare, la rezultatul pur și simplu derizoriu în tentativa de a pune ordine în vorbirea românilor? Deloc nu-s misogin, dimpotrivă, aș zice că totuși trebuie să pun întrebarea de ce vegherea limbii strămoșești a ajuns exclusivitate feminină? Pe vremuri, UFDR-ul (iertați observația nu tocmai elegantă) primea sarcini oarecum specifice și acceptat exclusive: creșteți viermi de mătase, adunați mușețel, prăsiți albine; acum, că vremurile s-au schimbat, a împroprietărit cineva definitiv sexul frumos cu sectorul gramaticii? Unde ni-s falnicii grămătici, că-n institutele de cercetare academică ar fi destui? Nimic nu garantează excelența rezultatului în cazul echilibrării colectivelor de autori pe sexe, dar barem nu s-ar mai întreba nimeni de ce s-a creat haosul demn de reclamat și la Comitetul pentru combaterea discriminării, și la Protecția consumatorului. Nu mai înșir aici hibele celor două Gramatici atât de înalt păstorite; va trebui desigur să revin, fie și doar pentru a remarca mai apăsat performanța unei profesoare de gimnaziu versus luminile (pâlpâitoare) oblăduite de Academia Română. Nimic, însă, de făcut dacă cercetarea în domeniul gramaticii se va cantona în aceeași inventivă, eternă și de nestăvilit complicare a legilor ce patronează știința limbii. Capitolul complementului, de ex., enorm hipertrofiat, s-a preschimbat într-un cumplit meșteșug de tâmpenie. Noi și noi nuanțe în sintaxă putem descoperi până la Paștele cailor, amin! Lăsați gramatica la îndemâna oamenilor! Potoliți-vă, gata, ajunge!
P.S.
Trecând prin Suceava, am dat curs rugăminții pictorului Bogdan Bârleanu să văd ce se mai întâmplă cu monumentul lui Ștefan, dăltuit în urmă cu 40 de ani de taică-său, sculptorul Iftimie Bârleanu. Am fost, am văzut. Jale! Înțeleg că s-a ajuns la a treia licitație, până acum nu s-a prezentat nimeni dornic să dreagă statuia, dar s-au alocat destule fonduri (peste 1 milion) pentru a se putea re-inaugura monumentul înainte de aniversarea Marii Uniri. N-ar fi rău să fie bine! O întrebare, totuși, stăruie: cum de s-a ajuns până aici, adică, să se distrugă basoreliefurile și să crească tufe de cacadâri sub coada lui Voitiș, calul voievodului?