Ceea ce până nu demult erau două spații fără identitate, ignorate în rutina zilnică a școlii, au devenit astăzi locuri vii, pline de culoare și sens pentru elevii Colegiului „Andronic Motrescu” Rădăuți. Transformarea a pornit dintr-o viziune curajoasă: aceea de a reda comunității școlare un colț de natură, de relaxare și de echilibru.
Proiectul „Școli Verzi” a reprezentat punctul de plecare, fiind realizat prin finanțarea din cadrul Programului de finanțare din Fondul pentru Mediu, aferent activităților incluse în „Săptămâna Verde”. Demersul a fost susținut de Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
În spatele acestei reușite se află implicarea și determinarea doamnei profesor Schipor Nicoleta Adriana, inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, care a reușit să transforme o idee într-un rezultat concret, vizibil și valoros pentru întreaga comunitate școlară.
Dincolo de finanțarea obținută, adevărata forță a proiectului a fost solidaritatea mediului privat. Sponsori și parteneri locali au răspuns apelului și au contribuit semnificativ, demonstrând că educația și dezvoltarea tinerilor sunt o responsabilitate comună. Astfel, firme precum SC Egger România SRL și SC Lincor Trans SRL, alături de SC CHEZA SRL, SC Fertisol SRL, SC Cosadel SRL, SC Construct Bodnărescu SRL, SC Saturn SRL și SC Valbyandavy SRL, au sprijinit material și financiar această inițiativă.
Rezultatul este vizibil: spații amenajate cu gazon, alei pavate, bănci și zone de relaxare, gândite pentru a oferi elevilor nu doar un loc de pauză, ci un cadru propice dezvoltării armonioase. Proiectul va fi completat în curând cu un foișor, ale cărui materiale sunt deja pregătite, urmând ca lucrările să fie reluate odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo.
Conducerea liceului a avut, de asemenea, un rol esențial, oferind sprijin constant și încredere în implementarea acestui proiect.
Acest demers este dovada că, atunci când viziunea întâlnește implicarea, rezultatele pot transforma nu doar un spațiu, ci întreaga experiență educațională.










