De la Șoimii Gura Humorului jucătorii mai și pleacă

Sebastian Nechita și Bogdan Filip
Sebastian Nechita și Bogdan Filip

Formația Șoimii Gura Humorului a reziliat pe cale amiabilă contractele cu jucătorii Sebastian Nechita și Bogdan Filip.

În vârstă de 22 de ani, mijlocașul crescut de Juniorul Suceava Sebastian Nechita se anunța o mare speranță, însă prestațiile sale la nivel de seniori au lăsat de dorit. A mai jucat la FC Botoșani (juniori), Foresta Suceava, Viitorul Curița și Gloria Ultra Dorohoi, fără realizări deosebite.

Botoșăneanul Bogdan Filip, în vârstă de 26 de ani, a avut evoluții apreciate în tricoul Forestei, însă după accidentarea gravă suferită în anul 2023 n-a mai reușit să revină la același nivel. Ajuns astă toamnă la Gura Humorului, Filip n-a izbutit să se impună, iar despărțirea a venit logic, ținând cont de concurența existentă în acest moment în lotul Șoimilor.

Recomandări

RC Gura Humorului a intrat în săptămâna debutului în prima ligă de rugby – emoții și câteva nume noi pentru meciul cu Dinamo

Concurență mare la licitațiile pentru două dintre cele mai mari investiții din județ, centura orașului Gura Humorului și noul terminal al Aeroportului Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava