DE LA REAL LA REAL?

După formidabilul meci de la Madrid, nici nu știi ce să mai crezi! Care-i, de fapt, valoarea adevărată a fotbalului românesc? Ce primează, determinarea, ori tehnica, experiența, box-office-ul, faima? Tupeul poate trimite în derizoriu statutul marii vedete, anulând diferențe astronomice din catalogul fotbalului european? Nu-i deloc sigur c-ar fi rămas 0-0 fără autogolul lui Nicoliță, dar, după cum s-a scris istoria cestui meci, aproape că scorul nici nu mai contează: „Steaua” a jucat de la egal la egal cu echipa lui Ronaldo, Roberto Carlos, Raul, Robinho, Beckham mai mult, a izbutit să controleze mare parte a disputei! Cine ar fi crezut așa ceva? Dincolo de bucuria celor de acasă (pentru joc, nu pentru scor) steliștii au furnizat încredere și vlagă sufletească miilor de români „căpșunari”, care, începând de miercuri, altfel își pot privi în ochi patronii! Ei bine, după ce euforia se va mai potoli, urmează o constatare mai puțin entuziastă: meciul cu „galaticii” poate face și bine, și rău fotbalului românesc. Bine, fiindcă, în văzul lumii, am jucat, vorba comentatorului TV, „de la real la Real” cu formidabila colecție de vedete madrilene. Rău, fiindcă ridicând nasul și privirea prea sus, o să trecem cu vederea tarele cronice care, încet-încet, rod, macină însăși temelia acestui sport. Dacă „marea corupție” din fotbal, zice-se, s-a stins, iată corupția mică, încuibată într-o zonă care, până mai ieri, părea complet imună: sectorul copii-juniori. Adică, vorba lui Baranga, tocmai „baza fundamentului”. Săptămâna trecută, la înmormântarea lui Bukossy, ne-am amintit, cu respectul cuvenit, că dispărutul i-a adus în lumea performanței pe Hagi și pe Zicu. Bukossy nu i-a descoperit și format pe cei doi în balconul blocului, ci la Centrul de copii și juniori de la Constanța. Ce se întâmplă acum la aceste centre? Vlădoiu a atras atenția, într-o emisiune TV, că multe astfel de pepiniere a talentelor s-au desființat. Se pare că nu mai interesează, câtă vreme poți cumpăra oricând, cu mai puțină bătaie de cap, fotbaliști din Tanganika. Iar în multe (din puținele!) centre rămase, s-a cuibărit cu adâncă nerușinare corupția cea mai odioasă. Spun „odioasă” fiindcă este în măsură să determine cu strâmbătate destinul unor copii – talentați, netalentați, dar, oricum, nevinovați. După cum atestă numeroase semnale din presă, micii fotbaliști sunt acceptați la pregătire și, apoi, promovați în echipe și-n competiții, în funcție de șpaga ce o dau părinții! De necrezut! Am vizitat, cândva, lângă Milano, Centrul de copii și juniori al Clubului „Internazionale”. Din clipa intrării pe poarta Centrului (de fapt, nici nu-i poartă, ci o barieră simbolică, mai mereu ridicată) copiii primesc totul absolut gratuit: echipament, cazare, masă, instruire școlară. După ce, câteva luni, trec prin sita ce alege talentul de veleitarism, acei care rămân primesc și o indemnizație pentru „cheltuieli diverse”. Și în Italia, ca pretutindeni în lume, majoritatea celor aduși de tătici la centrele de copii provin din aria familiilor cu venituri modeste. N-o să afli, printre candidații la gloria fotbalului, feciori de academicieni ori de senatori ci, mai degrabă, solicitanți de tipul Nicoliță din Făurei. Și iată că, la noi, Centrele de copii au devenit centre de afaceri personale oneroase! 50 de părinți au declarat (la „Sport show” de la OTV) că li s-a pretins șpagă unde credeți? Taman la „Steaua”! Mai întâi, se plătește echipamentul: 7 milioane, fără nici o chitanță. Apoi, deplasările: 8 milioane pentru „cazarea” copiilor într-o sală de sport, unde au dormit pe jos! După cum scriu gazetele, situații similare se înregistrează și la „Rapid”, și la „Dinamo”. La FC Argeș, părinții sunt obligați să plătească ratele la mașina antrenorilor, să doteze mai marii Centrului cu frigidere, mașini de spălat și – simbolul șpăgii la români – termopane. Tot șpaga ar determina și selecția în Naționala „under 17″, precum și includerea copilului în loturile ce fac deplasări peste hotare. Și când părinții chiar n-au de unde să dea cuvenitul plic, intră în funcțiune argumentul doi: „ce mamă frumoasă ai, băiețaș!” Așa stând lucrurile, n-are de ce să ne mire nici penuria de talente tinere, nici faptul că România, țara portarilor Voinescu și Duckadam, aduce pe bani grei ciurucuri din străinătate și, când eșecul este prea jenant, caută tot pe alte meleaguri, nici că promovări la 17-18 ani sunt, la noi, mare raritate, nici că… nici că… Desigur, cineva trebuie să pună piciorul în prag. Cine, când?