De la Piți, cu dragoste



Știți ce i-a picat cel mai bine lui Pițurcă? Nu, nici victoria de adio din Finlanda, nici oferta de la arabi. Atunci ce? Păi, condamnarea lui Marian Iancu. Scandalul de acum câțiva ani dintre aceste două personaje poate fi nominalizat, fără teama de a greși, într-un top al mizeriilor din fotbal, la concurență cu disputa dintre același Iancu și Meme Stoica. Iar ieri, ca de nicăieri, a căzut vestea cu sentința de 12 ani cu executare pentru Iancu! Este recunoscut faptul că Pițurcă ține dușmănie, să ne amintim doar ce instrucție a făcut la un moment dat cu Rădoi. Așadar, marți seară, meciul cu schiorii a venit pe fondul unei satisfacții interioare depline. Prima repriză a fost una exact pe placul lui Pițurcă, fără emoții, adică fără ocazii de gol. Doar Tătărușanu a avut puțin de muncă, în primele minute, neutralizând un șut pe colțul scurt. Meciul a fost destabilizat de același Sânmărtean, în repriză, cel care a scos fotbalistul din Bogdan “Motanu” Stancu. Ca exercițiu de imaginație, dacă scoatem perioadele în care a fost folosit Sânmărtean, din dubla asta rămânem cu o repriză de 0-1 cu ungurii și una de 0-0 cu finlandezii, asta pe lângă un joc penibil. În ultimul timp am reușit să fiu doar ironic la adresa lui Pițurcă, dar am simțit că-mi sare țandăra la conferința de presă de după meci. Cică el, Piți exigentul, așteaptă mai mult de la Sânmărtean! Cred că aici cuvântul cheie este verbul “a aștepta”. De ce, domnu’ Piți, ați așteptat atâția ani ca să-l aduceți pe Sânmărtean la națională? În preliminariile mondiale – ratate, domnu’ Piți, ratate! – n-ați avut ochi pentru Sânmărtean. Juca mai prost ca acum, avea mai puțin talent? L-ați așteptat să crească? A fost bine, a crescut în vârstă! În 2016, la turneul final, parcă văd că nu mai prinde lotul, că e prea bătrân…
În fine, cu sau fără Pițurcă, greu mai pierdem unul din primele două locuri. Și, cum și locul 3 oferă o variantă, se poate spune că numai un joc nebun al rezultatelor ar face să ratăm calificarea. În grupa asta modestă, în care principala favorită schimbă generațiile, ar fi culmea să fim încălecați de alte gloabe.



Recomandări