Au trecut peste o sută de ani de când un pompier curajos din Bosanci, Gheorghe Colțuneac, a bătut drumul pe jos până la Viena, aproape 1.000 de kilometri, împreună cu un grup de săteni, pentru a aduce primele două pompe manuale de stins incendiile din Bucovina. Gheorghe Colțuneac a înființat și a fost șeful primei formații specializate în lupta cu flăcările din Bosanci, în anul 1867, chiar înaintea înființării Asociației Pompierilor Voluntari din Suceava, în 1874. Prima pompă manuală din Bucovina
Pentru că lupta contra incendiilor se făcea, până în 1897, cu gălețile, topoarele, scările și butoaiele cu apă, Gheorghe Colțuneac a luat drumul Vienei, pentru a aduce un utilaj care să-i ajute pe pompieri la stingerea incendiilor. Unii pompieri spun că ar fi prima pompă manuală din Bucovina, dar și din țară, adusă la acea vreme din străinătate.
„Pleacă de la coarnele plugului pe jos, împreună cu un grup de bosânceni, și aduce de la Viena pompa manuală, în dotarea formației de pompieri”, ne-a povestit un veteran pompier din Bosanci, Viorel Polonic, astăzi în vârstă de 80 de ani.
O pompă din Bosanci, la Muzeul Național București
Cele două pompe manuale tip R. Czermack Teptitz – Bohmen, fabricate în 1893, s-au păstrat intacte până în zilele noastre. Una dintre pompe se află la Muzeul Național al Pompierilor din București, iar cea de-a doua stă la loc de cinste în remiza actualei Formații Civile de Pompieri din Bosanci.
Pentru adăpostirea celor două utilaje, gospodarii din sat au construit o remiză din lemn, prevăzută cu un foișor din care se putea observa terenul înconjurător pe o distanță întinsă. Între timp, ea a suferit unele modificări.
Desfăcute și ascunse în fântână, de frica rușilor
Bătrânii satului ne-au spus că în perioada celui de-al doilea Război Mondial, de frica rușilor care distrugeau tot ce prindeau în cale, câțiva pompieri au desfăcut cele două utilaje, bucată cu bucată, și le-au ascuns în două fântâni. După terminarea războiului, cele două utilaje au fost remontate și puse în funcțiune.
„Pompa manuală avea un rezervor, care era încărcat cu apă adusă cu gălețile de săteni (mai apoi ei au construit și o saca cu apă). Cațiva pompieri, zece sau mai mulți, erau împărțiți în jurul pompei și trăgeau de mânerele de lemn, pentru ca apa să fie pompată prin furtunuri, deservite, la rândul lor, de alți pompieri”, ne-a descris Viorel Polonic mecanismul de funcționare al pompei vieneze.
Steaguri brodate cu fir de aur
Pe lângă formația de pompieri voluntari deja existentă în Bosanci, în anul 1924 s-a înființat Asociația Arcășească, formată mai mult din tineri țărani, care cultivau cu îndârjire limba și datinile strămoșești, astfel reușind să reziste încercărilor de deznaționalizare, în perioada de ocupație austro-ungară.
Atât Formația Civilă de Pompieri, cât și Asociația Arcășească aveau câte un steag propriu. Steagurile originale se află tot la Muzeul Național al Pompierilor din București, la muzeul din Bosanci aflându-se astăzi copiile acestor simboluri. Drapelul original al Asociației Arcășești are două fețe și este confecționat din mătase albastră, galbenă și roșie. Pe una dintre fețe este pictat, pe o pânză prinsă de steag cu paiete, momentul în care Ștefan cel Mare se roagă.
De jur împrejurul ei sunt frunze de laur și stejar și este scris cu litere din fir de aur: „Imboldu, iubirea, scopul, fericirea neamului. Societatea Arcășească Bosanci”. Cealaltă față are în centru stema României, realizată tot din fir aurit și paiete.
Steag ascuns în clopotnița bisericii
Nici steagurile originale nu au fost lipsite de pericole. Pentru a nu intra pe mâna asupritorilor, pompierii din Bosanci au ascuns cele două steaguri, unul în clopotnița Bisericii, înfășurat în mai multe haine vechi, iar celălalt în casa unui pompier, sub prag. „Steagul arcășesc a ajuns în clopotnița bisericii ortodoxe din comună, ascuns de pălimarul Mihai Babău, zis Ciapoi, pentru a nu ajunge pe mâna soldaților ruși”, ne-a mai povestit Viorel Polonic.
Căști metalice, lănci, sabie, uniformă
În muzeul pompierilor care poate fi vizitat la Bosanci se mai află documente, accesorii – căști metalice originale din anul 1867, noile costume cu care fac paradă actualii pompieri din Bosanci, cupe și diplome obținute la diverse concursuri județene și naționale, dar și o colecție impresionantă de fotografie.
Tot în muzeu se află și o sabie cu mâner confecționat din corn de cerb, accesoriu din dotarea vechii formații de pompieri, una dintre pompele manuale vieneze, eșarfe brodate cu fir de aur, aparținând vechilor pompieri, încă o pompă manuală din 1957, câteva lănci pe care se fixează steagurile, care au în vârf câte un vultur confecționat din lemn aurit, vulturul fiind simbolul puterii.
În muzeu se află și Monografia Documentară a Formației Civile de Pompieri, care, ulterior a devenit Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, realizată de pompierul voluntar Viorel Polonic.
Muzeu, în circuitul turistic
Edilii comunei Bosanci, primarul Anton Curic și viceprimarul Constantin Blîndu, sunt mândri de faptul că au un muzeu al pompierilor în localitate. Ei încearcă să îmbunătățească și să aducă documente noi în muzeu, care să ateste activitatea deosebită a pompierilor bosânceni.
Primarul Anton Curic se gândește să inițieze un proiect prin care acest muzeu să intre într-un circuit turistic.
Pârjolul din 1946
Cel mai puternic incendiu de care încă vorbesc pompierii din Bosanci, dar și sătenii, este cel din anul 1946. Formația civilă de pompieri a comunei a trebuit să stingă în acel an un adevărat pârjol. Incendiul a izbucnit în gospodăria lui Gheorghe Croitor, dar s-a extins, din cauza vântului puternic, și a făcut scrum 45 de case.
„Până ce nu a ieșit focul din sat, adică a mistuit toate casele până la ieșirea din localitate, nu s-a potolit. Nu au fost victime umane, dar a fost prăpăd. Au venit și pompieri suceveni și oameni din sat, dar a fost nenorocire mare”, ne-au povestit câțiva pompieri.
