Cultural

„De la clasic… la folclor” cu artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”

Artiștii Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Suceava vor susține astăzi, începând cu ora 17:00, la Casa de Cultură din Gura Humorului, un spectacol lecție „De la clasic …la folclor”. Spectatorii vor fi în principal elevii Grupului Școlar „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, instituție cu care ansamblul sucevean are încheiat un parteneriat. Astfel de spectacole sunt susținute de artiștii suceveni în mai multe școli din județ. Duminică, 6 mai, la ora 14:00, Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” va fi prezent, ca invitat de onoare, la Festivalul interjudețean de folclor „Flori de măr”, ediția a VI a, ce se va desfășura în localitatea Iaslovăț. Miercuri, 9 Mai, de Ziua Europei, artiștii de la „Ciprian Porumbescu” vor susține un spectacol folcloric „Mândru plai cu dulce grai”, începând cu ora 16:30, pe esplanada Casei de Cultură Suceava. Acest spectacol este inclus pe agenda de activități culturale organizate de Primăria Suceava, de Ziua Europei.

Recomandări

Opt concerte, șapte orașe, săli arhipline, bilanțul primului turneu național de Crăciun susținut de Corala „Ciprian Porumbescu”