De la ciumă la coronavirus (8). Pandemie și prejudecată

Prejudecăți(ori, false judecăți? – active, mai ales, în aceste vremuri ”virusate” – n.a.). ”Într-un registru secundar, prin perspectiva «noului val» vom putea privi cu alți ochi o serie de obsesii și eresuri care ne bântuie și în prezent. Dramatica ciclotimie a românilor, de pildă, bântuiți de neputință și dornici de putere, rând pe rând sau simultan depresivi sau mândri de cultura lor «minoră», permanent nemulțumiți (tipul «continuu nemulțumit», pentru care e rău și va fi la fel sau mai rău, cuprinde 51% din populație, față de media europeană de 19%) și veșnic ademenit de speranță (a se vedea valul incredibil de optimism de după alegerile din 2014). Apoi, obsesivul «Sănătate să dea Dumnezeu!» cu care ne salutăm și astăzi, și faptul că România are cel mai mare procent de preocupare pentru sănătate din Europa (27%, față de media europeană de 16% și mult mai mare la țară decât în orașe): în urmă cu doar un secol, în societatea noastră atât de țărănească se murea pe capete! Complementar, vom privi cu alți ochi cultura bulimiei, care pune stăpânire pe noi cu ocazia oricărei sărbători, precum și cultul carnivorului festiv practicat de urmașii acestui țăran – ce era vegetarian… de nevoie. În alt domeniu, vom avea o interpretare și o atitudine mai nuanțate față de creștinismul nostru cu iz de misticism, în care 41% dintre bucureșteni declarau în urmă cu doar câțiva ani că au fost la descântat: una dintre disperările igieniștilor de acum un secol era preferința neînduplecată a țăranilor pentru «vrăjitoare și vraci», la competiție atât cu medicii, cât și cu preoții. În ansamblu, nu ne vom mai scandaliza de «primitivismul» țăranilor de astăzi, care mai păstrează buda din fundul curții sau mai dezgroapă moroii: ambele sunt supraviețuiri ale altei ordini cosmice, a ceea ce țăranii mai numesc încă «rânduială», și în care curat nu însemna câtuși de puțin igienic, ci pur, iar a se spăla însemna a se primeni. În sfârșit, vom putea accepta rațional și că, pentru mulți țărani, mutatul la bloc în timpul comunismului a fost o emancipare, o ieșire din mizerie și boală, nu doar o siluire de destin.” (Vintilă Mihăilescu)
Cosmetice.Dacă închid ăștia și saloanele de înfrumusețare, vom fi martorii ”apocalipsei zombie”!
Semne și leacuri.În revista ”Șezătoarea” din 1894, Mihai Lupescu preciza că nu scăpau de cumplita molimă mai ales oamenii în vârstă, dar și animalele erau atinse de holeră: „De holeră te umpli. Holera și ciuma se iscă în urma bătălielor, de stâng pe moșnegi și babe. Ea se arată cu cârcei. Dar și păsările și dobitoacele mor de holeră. Când D-zeu se mânie, pedepsește și pe bietele dobitoace pentru pacatele noastre“. În plus, în popor se spunea că holera era prevestită de anumite semne printre care cutremurele, eclipsa de lună sau de soare, ori cometele: „Vremea holerei se arată pe ceriu. Întunecimile de lună și de soare, cutremurele de pământ, stelele cu coadă ș.a. prevestesc timpuri grele, între care și holera“. Dincolo de speranța în Dumnezeu, în satele din nordul Moldovei se spunea că te puteai feri de boală dacă mâncai anumite alimente sau beai tărie cu camfor: „Ca să te ferești de holeră, bea rachiu cu canforă. Mâncările chiparate și sarate te apără de holeră. Rachiul, chiperiul, sarea, frecăturile cu oțet, mujdeiul ori usturoiul întreg, rachiul cu canforă ș.a. sânt leacurile care în cele mai multe cazuri se întrebuințează dinaintea holerei. Zama de holeră, o buruiană ce crește pe lângă drumuri, încă e bună“. (F. Jbanca)
Parveniți.”Iar nu ca pe la noi, unde îmi trebuie hârtie de voi să înșir numele acelor trănțăroși și cu picioarele goale, sau streini sau pământeni, care, făr’ de avere de o sută lei, au ajuns, în puțini ani, milioniști cu palaturi și cu moșii, întocmai ca familiile ce le agonisesc în vreme de doaă-trei sute ani, și nu ajută nici patria, nici trebuințele orașului, cu niciun mijloc, măcar să dea din averea lui dintr-o mie una; ci strâng numai din averea norodului, făr’ de a se folosi și norodul de la ei. Și, în scurt timp, după acelea care știu, când chiar eu am fost în slujbele patriii, zic că toți acești mulți speculanți, stăpânirea cu toți cei din prinprejuru-i, și, făr’ de deosebire, toate treptele dregătoriilor, de la mare până la cel mai mic, necontenit și făr’ de milostivire, zleiesc toată sudoarea norodului, făr’ de a pricinui niciunul acestui neam, acestor frați, folos măcar cât bobul de mei.” (Golescu, Dinicu. ”Însemnare a călătoriii mele, făcută în anul 1824, 1825, 1826”)