De la Banciu la Arghezi. Sau viceversa

Caricatura – cea care iscă azi atâta zarvă mondială – este, se știe, un pamflet vizual. Dar să vedem dacă pamfletul clasic, făurit doar din cuvinte, este ceea ce vor unii jurnaliști să fie: un model de armă care poate lovi pe oricine, oricând și oricum. Să încercăm, așadar, să aflăm definiția pamfletului, vedeta gazetăriei de ieri și de azi. Și unde să o căutăm decât la… marii pamfletari.
Paul-Louis Courier, arhitectul pamfletului modern, are rezervată partea leului. În „Pamfletul pamfletelor”, memorabila sa scriere din 1824, el insistă pe una din trăsăturile de bază ale acestei specii, situate la granița dintre jurnalism și literatură: concizia. Iată ce spune Courier „un bob de acetat de morfină, într-un hârdău, nu se simte; într-o ceașcă, provoacă vărsături; într-o linguriță, ucide! Iată pamfletul!”
Clasicul Arghezi nu degeaba este clasic. El reușește să ne traseze și mai „cu văz” conturul pamfletului. În 1916, Arghezi scrie în revista Cronica: „Înainte de toate, pamfletul trăiește prin sineși, ca romanul, epopeea sau satira. E un gen literar, jumătate actual și jumătate etern. E iute și viu. Ți-ai scris pamfletul ca să depreciezi un individ și, mai ales, să-i muncești o încredere în sine imorală.”
Pentru ca apoi să delimiteze universul personajelor care se pretează a fi pamfletizate: „Orice personagiu care poate deveni subiect de pamflet este, într-o oarecare măsură, ridicul prin diferența dintre așteptări și realitate. Tot pamfletul se inspiră din această singură diferență: condeiul se vâră aici și scobește lărgind.”
După acest intermezzo pedagogic, Arghezi revine la pana sa de poet: ”Pamfletul e tifla, și acestui gen i se cuvine o mână curată, elegantă și chiar o bijuterie la degetul mic.”
Of, abia aici intervine marea problemă, atemporală și ea. Căci dacă bijuterii pentru degetul mic se mai găsesc, cu mâna curată e mai greu. Vă rog arătați-mi ziaristul român care se poate lăuda cu ea.
CTP? Mircea Badea? Cristoiu? Ei pot fi mai curând personaje de pamflete, decât autori. Trebuie să recunoaștem că singurul meseriaș de azi rămâne Radu Banciu.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.