Scandalurile, bătăile, indisciplina în timpul orelor, cuvintele jignitoare adresate profesorilor sunt realități care se petrec adesea în școli, în ultima perioadă din ce în ce mai des. Analizele poliției arată că statutul de „băiețaș” al unui elev în cadrul unei școli este adesea doar pasul spre comiterea de infracțiuni, de cele mai multe ori tinerii în cauză ajungând la fapte grave fără măcar a realiza ce fac.
Dacă o parte dintre directorii de școli nu vor să accepte realitățile din jurul lor, minimalizând de fiecare dată problema elevilor delicvenți, trei dintre conducătorii de unități de învățământ din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, care au probleme deosebite cu comportamentul unor minori, au acceptat să colaboreze cu poliția, demarând împreună un proiect pentru prevenirea delicvenței juvenile.
Proiectul, intitulat „Adolescență fără delicvență” a fost lansat, ieri, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, și se va derula pe tot parcursul acestui an școlar.
60 de elevi problemă, la un singur liceu
Conform datelor adunate pentru demararea acestui proiect, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, (fostul Liceu Industrial numărul 1, cum este cunoscut de toată lumea), a înregistrat multe probleme cu elevii pe parcursul anului școlar trecut.
Nu mai puțin de 60 dintre aceștia au ajuns în atenția consiliilor profesorale, pentru încălcarea regulamentului de ordine interioară al școlii. Agresivitatea verbală care a determinat izbucnirea de conflicte, bătăile izbucnite între elevi, de obicei în afara porților școlii, indisciplina acestora în timpul orelor și conflicte verbale cu vecinii de la domiciliile lor sunt cele patru probleme principale identificate în urma discuțiilor dintre conducerea unității de învățământ, psihologul din școală și cadrele Secției de Poliție Burdujeni.
Chiulangii și consumatori de alcool
În cele mai multe astfel de cazuri au fost implicați elevi cu note scăzute la purtare pentru numărul mare de absențe, pe parcursul anului școlar trecut aceștia fiind foarte mulți: 73 de clasa a IX-a, 36 de clasa a X-a, 37 cu un an mai mari, și 32 în ultimul an de liceu.
Analizele făcute arată că foarte mulți elevi consumă alcool.
„În perioada anului școlar trecut a fost semnalată o evoluție crescută a consumului de alcool în rândul elevilor. Conform consilierului psihologic al unității, cei mai mulți dintre aceștia provin din familii dezorganizate, cu părinții plecați în străinătate și din familii care au asemenea preocupări”, se precizează în analiza poliției cu privire la elevii de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”.
Violență și la școala generală
O altă unitate de învățământ în care s-a făcut o astfel de analiză este Școala Generală Nr. 10 din Burdujeni. Deși la vârste mult mai fragede, și aici elevii creează probleme. Pe parcursul anului școlar trecut, trei băieți au manifestat un comportament violent, în timp ce alți doi băieți și cinci fete au adunat foarte multe absențe.
După cum a punctat și Dumitru Chiuariu, directorul acestei unități de învățământ, fete care nici măcar nu au 14 ani manifestă o atitudine îngrijorătoare, fiind agresive unele față de altele și gata să intre oricând în conflicte verbale
O a treia unitate de învățământ în care s-a făcut o astfel de analiză este Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Școala Specială, cum este mai cunoscută unitatea de învățământ în municipiu.
Aici, având în vedere profilul unității, problemele nu pot fi comparate cu cele cu care se confruntă celelalte unități de învățământ, mulți elevi având un comportament foarte agresiv, fiind foarte greu de ținut în frâu și ajungând adesea la poliție, pentru diferite delicte comise.
Părinții și profesorii pot interveni eficient la primele semnale
Cadrele de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției implicate în acest proiect de prevenire a delicvenței juvenile au ținut să precizeze că aceste trei unități de învățământ nu sunt în nici un caz exemplele negative la nivelul județului, în proporții mai mici sau mai mari tineri problemă fiind în fiecare școală.
Din contră, cei trei directori ai unităților de învățământ (Domnica Josan, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Ionel Dumistrăcel, la Școala Specială, și Dumitru Chiurariu, la Școala Generală Nr. 10) sunt printre puținii care și-au dat seama că fenomenul delicvenței juvenile ia amploare și încearcă să facă ceva pentru a-l diminua, au subliniat polițiștii prezenți ieri la lansarea proiectului.
Statisticile poliției arată că mulți dintre minorii care ajung să comită infracțiuni sunt din rândul celor care au un comportament inadecvat în școli, condiții în care este esențial ca părinții și profesorii să facă eforturi susținute pentru ca tinerii să fie îndreptați, odată intrați în mediul infracțional aceștia fiind foarte greu de adus pe calea ce bună.
Ce își propune proiectul
Proiectul de diminuare a delicvenței juvenile demarat ieri de poliție își propune să organizeze acțiuni susținute de informare a elevilor din cele trei școli cu privire la riscurile asociate consumului de alcool și comportamentelor infracționale, să-i implice pe aceștia în cât mai multe acțiuni recreative, și, în final, să-i țină departe de fenomenul delicvenței.
Scopul final al acestui proiect este de diminuare cu cel puțin 2% a delictelor în care sunt implicați elevi (autori și victime) în unitățile de învățământ și proximitatea acestora.
Ce infracțiuni comit minorii
După cum a precizat comisarul Ovidiu Slușariuc, șeful Secției de Poliție Burdujeni, minorii care fac probleme poliției, majoritatea în abandon școlar ori la limita acestuia, comit infracțiuni de lovire, vătămări corporale, tâlhării sau furturi, de obicei de telefoane mobile.
La multe structuri de poliție din județ, infracțiunile comise de minori reprezintă și mai bine de 50% din totalul acestora, exemple în acest sens fiind Poliția municipiului Suceava ori Poliția municipiului Fălticeni.
Delicvență juvenilă
De la absențe și teribilism, la furturi și violență, traseul elevilor problemă
