De două ori ușurat

Prima dintre marile ușurări pe care le-am simțit în ultima vreme este aceea că nu văd campionatul nostru. Ca atare, sunt ferit de dracii care mă apucau până acum văzând toți impiedicații cu pretenții de fotbaliști, toți analfabeții pretinși antrenori, infractorii puși să facă dreptate cu fluierul și steagul drept arme, precum și pușcăriabilii care spală bani într-o veselie sub masca de „investitori în fotbal”. Apropo: care fotbal? Că de când s-au pus niscai condiții pentru acordarea licenței, echipele românești se răresc de la o zi la alta, ceea ce face ca pentru a nu știu câta oară la rând să nu știu nici măcar câte au mai rămas cu totul, cel puțin dintre divizionarele B. O certitudine este faptul că băgarea la bulău a unora dintre porecliții „investitori” de teapa unora ca Adamescu, Copos, Borcea etc. le-a mai temperat din elan și ălorlalți, conștientizând, dragii de ei, că nici spălarea de bani nu mai e ce-a fost… Mai există totuși un tip de haiducie, bugetară, practicată cu certitudine la Ploiești și la Iași, dar probabil și prin alte părți. Să vedem cât poate dura și asta. Să lăsăm naibii fotbalul românesc și să vă spun despre cea de a doua mea mare durere. Ei bine, asta a venit nu la sfârșitul, ci după primele 10-12 minute din finala Mondialului de handbal under 18. Până atunci mă tot frământasem, preț de două zile, știind că vom juca finala cu Germania (pe care o bătuserăm în grupă la 2 goluri diferență), dacă în finală nemțoaicele vor fi tot nemțoaice (ceea ce era de presupus) și dacă româncele nu cumva vor redeveni… românce! Adică să se înece la mal, desigur după ce ne vor fi îmbolnăvit preț de 60 de minute. Când colo, ce văzurăm? O echipă ro-mâ-neas-că jucând mai nemțește decât nemțoaicele pe care le-a umilit, le-a desființat, le-a distrus. Când m-am liniștit, era, cum ziceam, 7-1 pentru România, în minutul 10 sau 12. Iar bombonoaicele de fete, nici că s-au liniștit vreo clipă, până în ultima secundă. Bravo și iar bravo!