Să nu credeți că n-am auzit deja glasuri care ziceau „lasă, bă, că și-a căutat-o, ce-i trebuia lui discotecă la 3 noaptea!?”, că așa-i românul, sever și regulamentar, adică sportivu’ tre’ să se culce o dată cu găinile și să fie mai abstinent decât Prea Fericiții (varianta ce zic, nu ce fac!).
Mi se întâmplă să cunosc genul acesta de bande de discotecă: în cei vreo 12 ani cât am fost disk-jockey profesionist am avut ocazia să le văd la lucru peste tot în țară: pe litoral, la Sinaia, Pitești sau Suceava. Cei mai în vârstă își amintesc, cu siguranță, de nopțile de la sfârșitul anilor 70 din Discoteca Arcașu: luau o vodcă sau un whiskey, apoi încă una și tăbărau pe oricine, fără vreun criteriu. Era destul să nu le placă de tine (sau să le placă de prietena ori de soția ta), de cum ești îmbrăcat. De cum te-ai uitat la ei, de ceea ce comanzi, de ce țigări fumezi. Sunt 30 de ani atunci și nu cred că lucrurile s-au schimbat mult în bine. Nici la noi și, desigur, nici într-un orășel amărât din Ungaria. Iar ființele deosebite (și Marian Cozma era una din ele, cu cei 2,11 metri ai săi) le stârnesc pornirile asasine mai al naibii. Aceste bande există peste tot în lume și vor exista cât lumea. E însă foarte important să știi să eviți asemenea locuri toxice, iar dacă nu se poate, să atenuezi, pe cât posibil, orice potențială sursă de conflict. Peste toate, ceea ce cred că se întâmplă și în acest nefericit caz, vine „ceasul rău” care chiar că nu se poate evita. Dumnezeu să-l odihnească pe cel care n-a avut măcar norocul de a-și vedea împlinit visul de a juca într-o echipă cu adevărat importantă.
O nenorocită de coincidență face ca tot în acest weekend să ne fi despărțit noi, sucevenii, și de un alt om de sport: profesorul Ioan Braicu, omul care a avut un incontestabil merit în promovarea unui sport pe cât de popular în America, pe atât de enigmatic la noi: baseball-ul (și softball-ul, în versiunea feminină). Dincolo de omeneștile sale greșeli, taxate cu vârf și îndesat (ceea ce sunt absolut convins că i-a grăbit sfârșitul), vreau să mi-l amintesc pe domnul profesor Braicu drept cel ce spunea, inegalabil, minunate bancuri cu ardeleni, care-i iubea pe The Nightlosers cât îi iubesc și eu și care s-a bucurat de sosirea Regelui la Suceava din același motiv ca mine: se săturase și el de președinți!
