M-am deplasat și eu ca omul, zilele trecute, să-mi mai cumpăr una și alta din supermachețel dar, ca în fiecare an la vremea asta, era să mor strivit și călcat în picioare – e adevărul adevărat, nu o figură de stil –, prins în îmbulzeala de nedescris a cetelor năvălitoare de mușterii.
În magazine, ar trebui să fie montate, zău, semafoare, sau să fie angajați agenți de circulație în uniforme și cu fluierul în gură, ca să mai înmoaie ambuteiajele ce se formează instantaneu, lângă rafturile cu produse. Oamenii răsuflă greu, traficul este blocat, cărucioarele abia se mișcă bară la bară, cu suspensia gemând muribund, de la troienele de cumpărături, cuprinzând tone de udătură și de crăpelniță.
Mormane uriașe de sticle și de pungi de plastic – reunind whisky-uri, salamuri, vinuri, carne tocată care se visează mititei cu muștar, coniacuri, curcani dezmembrați, bere și salbe de cârnați – fac plinul neamului nostru românesc, făcându-l mai buhăit, mai alcoolic, ungându-l pe dinăuntru cu colesterol. Cozi lungi, ca de animăluri preistorice, se mișcă lent spre casele de marcaj, unde niște femei mecanice, cu cușmă de Moș Crăciun pe cap, mută mărfurile, cu mișcări care par gata-gata să le smulgă brațele din încheieturi. Cumpărătorii au pe față o expresie de fericire tâmpă: vin sărbătorile, ceea ce înseamnă un nou prilej de a mânca și a bea până le vor sta mațele să plesnească. În definitiv, noi, românii, ne-am dorit vreodată mai mult de la viață ?
În aceste zile, românii devin clienții marilor magazine, posedați de o febră a exagerărilor alimentare și alcoolice, care n-are nimic de-a face cu modestia lui Isus. O febră care ar fi scuzabilă, dacă n-am avea, totuși, de la natură, un singur orificiu prin care mâncarea și băutura intră și doar două, prin care ele ies. O febră care îmi provoacă indigestie doar gândindu-mă la ea, o febră care va produce come și va umple din nou secțiile de urgențe ale spitalelor.
Un deputat român, de profesie medic, a propus ca bețivanii care ajung la urgențe să-și plăteascscă spitalizarea. Firesc ar fi ca și mâncăii, care nu-și pot înfrâna mațele, s-o facă.
