În fiecare an, Asociația de Părinți a Școlii Gimnaziale Nr. 4 ”Regina Elisabeta” din Rădăuți organizează acțiuni menite să sprijine copiii cu situații materiale și școlare dificile, copiii cu probleme de sănătate, copiii din centrele de plasament.
„Dacă în anii trecuți am avut acțiuni și activități umanitare dedicate copiilor din centrele de plasament, și nu numai, anul acesta am încercat să identificăm câteva cazuri chiar la noi în școală, copii cu situații materiale dificile, dar dornici de învățătură. Am decis, împreună cu Comitetul Director al Asociației, să alocăm o parte din micul nostru buget sprijinirii acestor copii. Din păcate, banii de care dispuneam ne-ar fi ajuns să facem fericiți doar câțiva copii, acum, în prag de sărbători, însă nu ne-am descurajat și, cu ajutorul unor oameni și firme, am reușit să ducem la bun sfârșit acțiunea noastră”, ne-a spus Radu Vasile Ianovici, președintele asociației.
„Am reușit să facem fericiți un număr dublu de copii față de cât ne propusesem, și asta doar datorită celor care ne-au ajutat în demersul nostru. Copiii au primit haine călduroase de iarnă, bocanci, ghete și cizmulițe de iarnă, căciulițe, toate noi-nouțe, dulciuri și fructe, datorită firmelor SC Marelbo SRL, SC Maxy Mob Design SRL, SC Superstar SRL, SC Eurotop Consulting SRL și Asociației «Normal Life» Marginea.
Personal, aș vrea să mulțumesc întregului Comitet Director al Asociației, pentru că am reușit să ducem la bun sfârșit o acțiune de suflet, dar mai ales OAMENILOR care nu au avut absolut nici o legătură cu școala noastră, însă atunci când le-am spus despre demersul nostru ne-au ajutat necondiționat: am vrut să cumpărăm un sacou de școală pentru un copil, dar când i-am spus doamnei DEREVLEAN AURICA din Marginea pentru ce avem nevoie, ni l-a dăruit pur și simplu!
Am vrut să achiziționăm încălțăminte de iarnă nouă și când am vorbit cu domnul AUREL BOBU, să ne ajute cu un preț de achiziție mic, ne-a acordat toată încălțămintea cu titlu de sponsorizare! Am mers să achiziționăm îmbrăcăminte de iarnă la un preț accesibil, și doamna VICA BUDELITA ne-a dat întreaga cantitate la preț de achiziție! Toate acestea pe lângă sumele de bani oferite de domnii Marcel Rusu, Cornel Maxim, Mihai Penteliuc și doamna Mirela Cusiac, care ne-au ajutat să aducem bucuria pe chipul unor copii din școala noastră!
V-am spus toate acestea pentru că avem în Bucovina OAMENI cu suflet mare, care pot transforma visurile unor copii în realitate”, a concluzionat Radu Vasile Ianovici.

