Bani aruncați

De cinci zile, sistemul de eliberare a rețetelor compensate este din nou dat peste cap

Dr. Irina Badrajan: „Este a mia oară când se întâmplă asta. Vorbim, reclamăm, ne enervăm degeaba. Nu ne bagă nimeni în seamă”
Dr. Irina Badrajan: „Este a mia oară când se întâmplă asta. Vorbim, reclamăm, ne enervăm degeaba. Nu ne bagă nimeni în seamă”

Sistemul cardurilor de sănătate înregistrează din nou mari disfuncționalități. De cinci zile, serverul central pentru validarea rețetelor compensate a funcționat cu mare dificultate, timpii de așteptare fiind foarte mari, ceea ce a pus la grea încercare nervii pacienților, medicilor și farmaciștilor. Medicul de familie Irina Badrajan ne-a declarat, ieri, că de vinerea trecută, de la ora 9.30, în sistemul informatic integrat pentru sănătate linia pentru rețete compensate n-a funcționat aproape deloc. ”Pacienții au trebuit să aștepte foarte mult sau să plece și să revină pentru o rețetă compensată. Aceeași situație a fost și în ambulatoriile spitalelor și în farmacii. Este a mia oară când se întâmplă asta. Vorbim, reclamăm, ne enervăm degeaba. Nu ne bagă nimeni în seamă. Ni se răspunde că sistemul nu este blocat, ci doar merge mai greu”, ne-a declarat, ieri, medicul sucevean.
În cazul pacienților care au nevoie de rețetă pentru afecțiuni acute, situația este cu atât mai gravă cu cât aceștia au la dispoziție 24 sau 48 de ore să-și ridice medicamentele, or dacă medicul a reușit să prescrie rețeta, dar la farmacie pacientului nu i s-a putut valida rețeta în timp util, acesta ajunge în situația de a-și cumpăra tratamentul de care are nevoie.
”Poate un protest al pacienților ar avea un mai mare ecou, pentru că noi, medicii, degeaba vorbim”, a mai spus dr. Irina Badrajan.
Pacienții sunt nevoiți să stea cu orele la ușile cabinetelor medicale
Probleme în funcționarea sistemului cardurilor de sănătate au fost încă de la introducerea acestui procedeu de dovedire a calității de asigurat și de validare a serviciilor medicale. Contractul de mentenanță pentru sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a expirat încă de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut și acum instituția se bazează doar pe resurse proprii pentru a menține sistemul în funcțiune. La licitația organizată de CNAS în vara anului trecut nu s-a prezentat nimeni, iar procedura pentru o nouă licitație este în curs.
Până atunci, din cauza disfuncționalităților frecvente, durata consultațiilor ajunge până la o oră, medicii nu pot valida serviciile medicale prestate, iar pacienții asigurați pierd ore întregi la cabinetele medicale sau sunt nevoiți să facă mai multe drumuri la doctor pentru a primi o rețetă compensată sau un bilet de trimitere. Conform medicilor de familie, cele mai multe probleme apar în zilele de vineri, după 20 ale lunii, și cel puțin o dată pe săptămâna în afară de vineri.
Pentru sistemul informatic integrat pentru sănătate, implementat în 2012, statul a plătit peste 180 de milioane de euro. Mentenanța programului pentru cardurile de sănătate trebuia asigurată timp de trei ani de la implementarea proiectului de către firma care a câștigat licitația, un consorțiu format din HP România și Novensys Corporation. Firma Novensys SRL a intrat în insolvență la sfârșitul anului 2014, înainte ca sistemul să devină operațional.

Recomandări

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, l-a felicitat pe Gheorghe Șoldan pentru finalizarea cabinetului stomatologic pentru copii de la Spitalul Județean Suceava

Avalanșă de pacienți la Urgențele spitalului din Suceava: în ultimele zile, la UPU s-a prezentat câte un pacient la fiecare 5 minute

Îmbunătățirea accesibilității și a eficacității serviciilor de îngrijire paliativă oferite de Spitalul de Boli Cronice Siret