De ce trebuie eradicat Gigi. Sau toți



Ori n-am fost eu atent și ca atare am ratat numărul din ziar în care „Gazeta Sporturilor” a povestit de unde are înregistrările cu Gigi Becali și numeroșii lui interlocutori, ori el o fi fost deja condamnat și eu încă nu am aflat… fiindcă mi-e greu să cred că Parchetul a fost lovit brusc de generozitate față de presă și, cu riscul încălcării legii, s-a gândit să-i facă un pustiu de bine și să-i dezvăluie probe din dosarele aflate încă pe rol. Oricum ar sta lucrurile, este o inițiativă salutară și totodată un fericit prilej, pentru cei care încă se mai mirau când citeau (cel puțin în această rubrică) cuvinte precum „penal”, „javre”, „borfași” etc. De a se convinge că numai minima decență mă obligă să folosesc aceste apelative și nu cuvintele care cu adevărat li se potrivesc mănușă (ptiu!, era să scriu „cătușă”!).
Din acest veritabil serial horror pe care ni-l mai oferă și alte ziare (eu mai citesc și în „Adevărul” și „Evenimentul zilei”) ne putem lămuri cu toții despre încrengătura mafiotă care alcătuiește fotbalul nostru în toate, absolut toate structurile și la toate nivelurile.
Putem citi acolo niște dialoguri halucinante, monstruoase în conținutul lor penal și în forma perfect analfabetă și de o vulgaritate care o depășește pe cea din incinta închisorilor care îi așteaptă.
Practic nu există om nemânjit: președinți de club, arbitrii, Liga și Federația, toți cei angrenați în mârșavele dialoguri cu escrocul (împroprietărit cu terenurile Armatei prin complicitatea unor generali, ba și cu echipa cea mai galonată din țară) sunt din aceeași oribilă încrengătură.
Mă gândeam, în prostia mea, că măcar ăia din iarbă, pe care i-am compătimit în (prea) multe rânduri pentru statutul lor de sclavi, or mai fi breji, deși și în rândul lor au fost cazuri de hoție pe față, de meciuri trântite la vedere. Ei bine, după ce am citit dialogul dintre stăpânul Becali și sclavul Rădoi („statuia” aia, monumentul de dăruire, sufletul echipei etc., ptiu!) în care cel de-al doilea îl făcea în toate felurile pe colegul lui de echipă, Neșu, sugerându-i nașului Gigi să scape cât mai repede de el, m-am lămurit și cu ăștia. Revin la o idee mai veche: campionatul ăsta al infractorilor trebuie desființat, iar protagoniștii să plece la pârnaie. Sau invers! Adică întâi pârnaie, pe urmă desființare.