Sfeștania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor și dezlegarea acestora de către preot, omul își curățește sufletul, își împrospătează harul primit la botez, tot așa prin stropirea cu apă sfințită și prin rugăciunile speciale ale preotului casa sfințită la început se curățește de tot răul și de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele. Prin săvârșirea periodică a sfeștaniei se resfințește locul, casa și toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele noastre păcate și fapte mai puțin cuviincioase au întinat casa. Trebuie spus un lucru în care noi credem și pe care îl aflăm din Sfintele Scripturi și pe care Biserica noastră îl învață de la începuturi. Și anume că omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, așa încât urmările faptelor lui se răsfrâng și asupra mediului sau înconjurător, asupra casei și a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele și fărădelegile omului întinează spațiul în care acesta le săvârșește sau le trăiește, după cum, faptele lui bune, curățenia vieții lui, sfințește și mediul său înconjurător. În legătură cu aceasta s-a păstrat în popor o zicală foarte adevărată și care cel puțin la început avea înțelesul celor de mai sus: „Omul sfințește locul”. Într-adevăr omul sfințește locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâțește sau murdărește prin urâțenia și murdăria sa sufletească. Să ne amintim că păcatul protopărinților Adam și Eva a adus cu sine și o tulburare a creației întregi: pământul care până atunci rodea numai lucruri folositoare și frumoase, a început a rodi „spini și pălămidă” (Fac. 3, 18).
Se sfințește casa, oricând credinciosul o cere
Dacă păcatul sau oricare alt lucru urât îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curățirea și sfințirea omului și a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvântarea Acestuia și îndepărtează răul sub orice formă ar fi prezent acesta.
În principiu preotul trebuie și poate să săvârșească sfeștanie la casa credinciosului „oricând acesta o cere”. Deci ori de câte ori credinciosul simte nevoia curățirii și sfințirii casei, așa cum simte nevoia ușurării și curățirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeștanie. În vechime, dar și astăzi în unele regiuni, se obișnuia sfeștania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur, este un lucru bun și de dorit. În orice caz fiecare creștin ar trebui să se îngrijească să facă măcar o dată pe an sfeștanie în apartament.
Sfințirea casei
În Ajunul Botezului Domnului există obiceiul ca preotul să meargă în parohie sa, la enoriași acasă pentru a sfinți casele stropindu-le cu apă sfințită. Folosirea apei nu este întâmplătoare. Apa, ca element fundamental al creației, fiindcă se folosește la spălarea și curățirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată și lucrării de curățire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele și fărădelegile oamenilor. Apa sfințită de preot poartă în ea puterea curățitoare și sfințitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfințirea apei preotul se roagă pentru ca: „apa aceasta să se sfințească cu puterea, cu lucrarea și cu pogorârea Sfântului Duh, „pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curățitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor și trupurilor și izgonitoare a toată puterea cea potrivnică” și pentru ca prin gustarea și stropirea cu apa sfințită să ne trimită Dumnezeu binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor”
Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-și trimite binecuvântarea și sfințenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup și suflet, pentru că are o constituție psihosomatică cum spunem (psihi = suflet, soma = trup), omul are nevoie de această îngemănare a spiritului cu a materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezența și lucrarea harului dumnezeiesc.
De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtășească de harul și puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuși prin intermediu unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtășim de Trup și Sângele lui Hristos prin pâine și vinul euharistic, primi lucrarea harului Duhului Sfânt prin gustarea sau stropirea cu apă sfințită sau prin untdelemn sfințit etc.
Biserica a stabilit ca sfințirea caselor credincioșilor să se facă prin două rânduieli de slujbă distincte care nu se exclud una pe alta, ci se complectează reciproc. Prima rânduială este stropirea caselor cu agheasmă mare în ajunul Bobotezei. La fel de importantă este cea de a doua rânduială și anume slujba sfeștaniei sau agheasmei mici care se săvârșește la mutarea în casă nouă și apoi se repetă în fiecare an sau chiar mai des atunci când lucrarea răului se face simțită în vreun fel în casă.
Prin sfințirea casei, așezăm casa sub oblăduirea lui Dumnezeu. Casa nesfințită ca și omul nebotezat, sunt vulnerabili lucrării răului, în casa sfințită sunt ocrotiți în fața tuturor relelor, dacă ei însăși nu aduc răul în casă prin săvârșirea lui.
(www.bisericalaval.com)
Cuvânt de învățătură
De ce și când facem sfeștanie? (II)
