De ce Sfinții Părinți consideră moartea ca pe un dar de la Dumnezeu?

Întotdeauna moartea ne întristează inimile. De ce, atunci, ar trebui să o considerăm ca pe un dar de la Dumnezeu? Răspunsul evident este că moartea e singura cale către Împărăția lui Dumnezeu. Doar murind ajungem în Împărăția Lui veșnică. Bineînțeles, nu intrăm în ea doar murind – ci este nevoie ca și ca sufletul să-L dorească pe Dumnezeu cu iubire și ca în viața noastră să ne fi străduit necontenit să-I facem voia. Aceasta nu înseamnă că vom fi desăvârșiți sau fără de păcat, căci numai Hristos este fără de păcat – dar trebuie să ne silim pe noi înșine spre această desăvârșire, căci Îl iubim pe Dumnezeu din toată inima.
Putem să ne uităm la felul în care Hristos a făcut față morții, pentru a înțelege natura acestei căi. Mai întâi de toate, aduceți-vă aminte cum a pătimit Hristos pe drumul Crucii. Prin aceasta El voia ca noi să știm că drumul nu este ușor și că, de multe ori, este plin de dureri și de greutăți. În al doilea rând, cugetați la felul în care noi ne demonstrăm credincioșia, prin acceptarea durerii și a greutăților. În al treilea rând – și cea mai bună veste ce are drept temei Evanghelia – fiți încredințați că este nădejde pentru a noastră mântuire. Hristos ne arată că, de suntem credincioși, moartea nu ne va fi decât o trecere din viața aceasta lumească către Viața din Împărăția Lui.
Ceea ce contează este să avem pururea în cuget că viața noastră nu înseamnă bogăție, fericire, bunăstare. Noi nădăjduim că vom dobândi aceste daruri, însă scopul este să ne unim cu El prin supunere și prin moarte. Viața noastră este, de asemenea, un dar ce ne este oferit pentru a ne curăți sufletul și a spori iubirea adevărată de Dumnezeu, în timp ce ne desfătăm de minunile și de frumusețile creației Lui.
Sfinții Părinți ne mai învață că unul dintre modurile prin care ne putem asigura că trăim o viață curată este acela de a ne aminti în fiecare zi realitatea eventualei noastre morți. Iar acesta nu este un fel morbid sau negativ de a trăi, ci unul optimist – văzând realitatea vieții noastre ce va să fie în Împărăția Lui, realitate la care ajungem doar murind.
Având în vedere aceasta, constatăm că multe din dorințele care ne creează o viață stresantă nu sunt, în ultimă instanță, importante cu adevărat. Cum vedeți realitatea morții voastre? O puteți, oare, vedea ca pe ceva pozitiv?
Atunci când pierdem o ființă dragă, când ea purcede pe calea unirii cu Dumnezeu, ne vine greu să acceptăm marea pierdere. Și asta e firesc, căci Hristos Însuși a plâns la mormântul prietenului Său, Lazăr. Durerea este previzibilă, însă putem să avem în minte că pierderea noastră este, de fapt, un câștig al celui care a adormit în Domnul. Noi spunem că a adormit, întrucât moartea nu este cu adevărat moarte – ci o transformare a vieții.
(Doxologia.ro)