De ce se uită oamenii la sport? OAU

Masterul pe care îl urmez în Statele Unite este în management aplicat în sport. Unul dintre obiectele pe care îl studiez se numește ”Aspecte sociologice și istorice ale sportului modern”.
Întrebarea care ne-a fost lansată de profesor la prima oră a fost simplă. De ce se uită oamenii la sport? Răspunsul nu a mai fost atât de simplu.
Margaret Carlisle Duncan și Barry Brummett explică într-o lucrare faptul că oamenii găsesc trei surse de plăcere atunci când se uită la sport: narcisism, fetișism și voaierism. Narcisism fiindcă oamenii care privesc jucătorii se identifică cu aceștia, cu echipa, cu clubul. Fetișism fiindcă suporterii sunt fascinați de joc, caută cu aviditate scorurile, statisticile. Voaierism fiindcă suporterii urmăresc anonim jucătorii în timp ce aceștia sunt pe teren. Luminile se sting în sală, rămân doar reflectoarele asupra celor din ring, expuși și vulnerabili, priviți de sute și mii de ochi.
În altă ordine de idei, în timp ce toate celelalte forme de divertisment încearcă să facă privitorul să simtă ceva, în sport e total pe dos. Suporterul este cel care are impresia, telepatică și inconștientă, că poate influența cumva jucătorii, cei de pe scenă. Iar tocmai acest lucru este elementul cheie al plăcerii și motivului pentru care oamenii se uită la sport.
Relația suporter-sportiv nu este una economică, oricât de mult ar costa biletul sau abonamentul tv. Relația este una a darurilor. Indiferent de banii din joc, sportivul primește suportul fanilor ca un dar, ceea ce îl obligă la reciprocitate. De aici pasiunea și legăturile emoționale create în timp în lumea sportului.
Și totuși, de ce se întâmplă toate acestea acum? Lectura care a deslușit motivul a fost una năucitoare, chiar și din titlu: ”De ce merg oamenii la Zoo?”. Oamenii merg la Zoo fiindcă animalele au dispărut din viața noastră, au fost izolate și îndepărtate, întocmai cum aspectul fizic al muncii din secolul douăzeci și unu a fost izolat și îndepărtat. Tocmai această îndepărtare de aspectul fizic, mutarea activităților preponderent în intelectual, a dus la apariția a două fenomene total diferite: grădinile zoologice și sportul de performanță cu milioane de suporteri. OAU!
Tot ce am spus mai sus este doar o introducere pentru ce urmează. Ghidându-ne prin tot acest labirint de explicații, profesorul de sociologie m-a impresionat printr-un lucru banal și extraordinar în același timp. Exclamă de cinci ori pe oră cuvântul ”OAU!”. Cine poate fi mai bun ca profesor decât un om profund pasionat de domeniul lui?
Ovidiu COCIERU
bursier Fulbright