De ce se pictează bisericile

Bisericile ortodoxe nu sunt pictate pentru a impresiona, pentru a încânta ochiul, ci scopul principal al picturii este apropierea omului de Dumnezeu. Pictura bisericilor înfățișează întreaga istorie a mântuirii și, întrucât oferă o bogată Biblie în imagini, este și un mijloc de cateheză. Având în vedere faptul că înainte puțină lume știa să citească, bisericile pictate constituiau, pentru preoți, un instrument de cateheză, la vederea căruia credincioșii puteau înțelege toate tainele Bisericii. Citiți în continuare un documentar despre cum se pictează bisericile, potrivit erminiei bizantine.
Zugrăvirea bisericilor ortodoxe se face după o rânduială precisă, pusă la punct de-a lungul istoriei creștinismului, de Sfinții Părinți sau în cadrul sinoadelor ecumenice. Începând cu secolul al VIII-lea, în special odată cu Sinodul ecumenic de la Niceea din anul 787 și cel de la Constantinopol din 843, s-a restabilit cultul icoanelor, Biserica impunând principii riguroase și reguli precise de lucru. Din secolul al IX-lea a început conturarea treptată a unui program iconografic (poate varia în funcție de anumite criterii) care a devenit astfel obligatoriu pentru toți zugravii de biserici. Acest program este înscris în Erminiile picturii bizantine și are ca idee de bază concepția teologică, pe care se întemeiază reprezentarea și locul fiecărei scene sau figuri sfinte de pe pereții bisericii. Se întâmplă ca nu toate bisericile să fie pictate la fel, mai ales acolo unde zugravii sunt constrânși de spațiu. Însă dispunerea unor anumite scene și a unor sfinți este absolut obligatorie, întrucât acestea reprezintă temeiul teologic al Bisericii creștine.
Marii tâlcuitori ai cultului ortodox, cum ar fi Sf. Maxim Mărturisitorul, Sf. Gherman, Patriarhul Constantinopolului sau Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului ne spun că distribuirea picturii pe pereții bisericilor este determinată de funcția specială pe care o are în cultul divin fiecare încăpere a bisericii – altar, naos, pronaos și pridvor -, precum și de semnificația simbolică a acestora. Pictura bisericii trebuie să comunice cu arhitectura și totodată să fie în strânsă legătură cu destinația și simbolismul bisericii în cultul divin. Sfântul Gherman al Constantinopolului spune că biserica trebuie să ne dea, în ansamblul ei arhitectonic și pictural, o viziune sensibilă a Bisericii cerești, a cerului pe pământ. În ansamblul ei, biserica-lăcaș ne oferă, așadar, imaginea văzută a întregului univers, a lumii văzute și a celei nevăzute, strânse în jurul lui Dumnezeu, Creatorul și Providențialul ei (pr. prof. Ene Braniște, „Programul iconografic al bisericilor ortodoxe“, 1975).
Locul membrilor bisericii triumfătoare
Întrucât scenele reprezentate sunt în legătură cu funcția liturgică a fiecărui segment din biserică, ne vom opri mai întâi la pictura sfântului altar. După cum spune părintele profesor Ene Braniște, altarul, încăperea cea mai tainică și mai sfântă a Bisericii, care simbolizează cerul, „templul nefăcut de mână omenească“ și biserica pământească în manifestarea ei cea mai înaltă, este rezervat chipurilor membrilor bisericii triumfătoare. În centru, deasupra cupolei, este reprezentată Maica Domnului pe tron (Împărăteasa cerurilor sau doamna îngerilor), ținând pe genunchi sau în brațe pe pruncul Iisus. Este flancată de cei doi sfinți arhangheli, Mihail și Gavriil. Unul dintre aceștia poate fi înlocuit cu sfântul care ocrotește biserica respectivă, iar dacă este spațiu, fiecare dintre cei doi arhangheli poate fi însoțit de câte un sfânt, ca Sf. Părinți Ioachim și Ana, David sau Solomon purtând suluri cu inscripții din profețiile lor. În următorul registru sunt reprezentate, în ordine, scena împărtășirii Apostolilor din mâinile lui Hristos, Sfinții Trei Ierarhi, Heruvimii și Serafimii. De asemenea, sunt dispuse scene istorice și simbolice din istoria sfântă a Vechiului și Noului Testament, care au legătură cu Liturghia. De exemplu, liturghia arhierească (cerească) sau dumnezeiasca Liturghie, în care este înfățișat Mântuitorul în centrul compoziției, slujind ca mare arhiereu, înconjurat de îngeri, preoți și diaconi în mișcare, purtând fie discul și potirul cu Sfintele Daruri, fie sfântul epitaf, simbolizând trupul mort al Domnului. Când spațiul nu permite, această scenă se zugrăvește pe pereții turlei de pe naos.
„Câteodată, sfinții arhangheli care sunt pictați de o parte și de alta a Maicii Domnului sunt însoțiți de câte un ierarh important, ca Sf. Nicolae sau Sf. Spiridon. În afară de acestea, mai există proscomidiar sau arhidiaconicon (încăperea în care se țin veșmintele) și iarăși sunt înfățișate scene simbolice. Dacă nu este proscomidiar, ci doar o nișă în perete, fiind simbol de jertfă, este reprezentat Iisus în potir, iar dacă nu este loc, sunt reprezentate cel puțin instrumentele de la răstignire, ca trestia cu buretele, crucea, iar dincolo, în veșmântar, este reprezentată o scenă din Vechiul Testament legată de altar, cum ar fi rugul lui Moise. De asemenea, mai sunt înfățișați doi arhidiaconi, Laurențiu și Ștefan, și cu aceasta se cam încheie iconografia obligatorie a altarului“, ne explică drd. Stelian Onica, lector în cadrul secției Artă Sacră, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iași. Pe restul bolții altarului, în cazul bisericilor mari, în jurul chipului Maicii Domnului se zugrăvesc Sfânta Treime, scene din viața Maicii Domnului, Iisus Emanuel și „Cel vechi de zile“, îngeri și serafimi sau medalioane cu chipuri de sfinți.
Lupta pentru mântuire
În naos, locul în care oamenii se adună în preoția „împărătească“, fiind încăperea rezervată credincioșilor de ambele sexe și imagine a vieții pământești a creștinilor, pictura reprezintă, în general, chipurile celor care se luptă să câștige mântuirea (asemenea pământenilor de astăzi), precum și scene menite să ne amintească ce este biserica și cum trebuie să stăm în ea. (pr. Ene Braniște). Astfel, pe cupola centrală se pictează Pantocratorul sau chipul lui Dumnezeu-Atotțiitorul, sub înfățișarea Mântuitorului care binecuvântează, având în mână Sfânta Evanghelie. În următoarele registre sunt pictate cele nouă cete îngerești sau măcar câțiva heruvimi și serafimi, sfinți prooroci ai Vechiului Testament, apostoli, iar în cele patru triunghiuri, numite pandantive, sfinții evangheliști Ioan, Marcu, Luca și Matei. Pe absidele laterale, la sud, se pictează Nașterea Domnului, iar la nord Învierea, cele două mari praznice împărătești. Sub acestea, spune dl Stelian Onica, în sensul acelor de ceasornic (în cazul bisericilor rotunde, care au turlă), începând de la catapeteasmă, într-o ordine cronologică, sunt reprezentate scene din viața Mântuitorului, ca Buna Vestire, fuga în Egipt, uciderea pruncilor de către Irod, apoi momente care au legătură cu Învierea, ca și Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de Taină, Prinderea și arestarea lui Iisus, Răstignirea, Drumul Golgotei etc. Partea de jos, cea mai apropiată de credincioși, este destinată sfinților patriarhi, învățători, preoți, mucenici, alte scene din Noul Testament. „În următorul registru, sub aceste scene, chiar dacă sunt abside sau nu (se întâmplă să fie biserici navă) sunt reprezentați câțiva sfinți mucenici, de obicei Sf. Gheorghe, în dreapta, iar Sf. Dimitrie, în stânga, privind spre altar, după care vin alți mucenici dintre cei mai importanți. Naosul este, ca să spunem așa, al sfinților mucenici martiri“, mai spune dl. Onica.
În funcție de spațiu, se mai zugrăvesc cele patru înfățișări ale chipului Mântuitorului sau chipuri ilustre din istoria Vechiului Testament, precum și Sfânta Treime și alte praznice împărătești, cum ar fi Schimbarea la Față, Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului. Locul scenei Adormirii Maicii Domnului este întotdeauna în partea vestică, de cum ne uităm dinspre altar, pe un perete despărțitor între naos și pronaos, pentru că este o scenă foarte amplă. Dacă este loc, spațiul se mai poate umple cu alte scene din viața lui Iisus și se pot intercala și scene din viața Sfintei Fecioare sau în legătură cu viața ei, precum și minunile ei de după adormire. Pe suprafața dinspre apus se va zugrăvi grupul Deisis (Iisus în mijloc, iar de o parte și de alta, Maica Domnului și Sf. Ioan Botezătorul).
(www.ziarullumina.ro)