O problemă foarte discutată în lumea de azi o reprezintă botezul pruncilor. De cele mai multe ori, creștinii ortodocși sunt acuzați că prin botezul pruncilor anulează acestora libertatea de a alege mai târziu credința care li se „potrivește”.
Pentru a înțelege corect sensul acestui botez, vom porni de la o afirmație a părintelui Stăniloae, care subliniază cu privire la harul primit la botez: „Trebuie să intre întâi Dumnezeu în mod voluntar în raza de existență a omului, săși trimită iubirea Lui spre acest om, ca acesta să poată lua putere de viață nouă”. Prin urmare, cu toate că Dumnezeu se apleacă spre om, acesta (omul), pe de o parte, are libertatea de a se împotrivi harului, dar, pe de altă parte, nu are libertatea de a-l lua prin propria putere. Sfântul Ioan Gură de Aur amintește în această privință că, faptul de a fi născuți prin naștere tainică și de a fi fost curățiți de toate câte am păcătuit mai înainte, se realizează prin botez. Dar faptul de a rămâne mai apoi în curăție fără vreo întinare este în puterea și în râvna noastră. Deci botezul este desăvârșit, dar nu desăvârșește.
Mai departe, amintim că Însuși Hristos Domnul spune: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va intra în Împărăția cerurilor” (Ioan 3, 5). Astfel, posibilitatea de a renaște prin actul liturgic, făcut din dorința altuia, când cineva este adus să fie consacrat lui Dumnezeu, este realizată de Duhul Sfânt prin care este renăscut cel adus. În fond, nu se spune niciodată în Scriptură: „Dacă cineva nu va fi născut din dorința părinților sau din credința celor care îl aduc, sau din credința celor care administrează botezul”, ci: „Dacă cineva nu va fi născut din apă și din Duhul Sfânt”.
De asemenea, precum actul botezului este numit „naștere din duh” sau „a doua naștere”, rezultă clar că prima naștere este „nașterea fizică”. Acum urmează întrebarea logică: „Atunci când ai fost născut întâia oară, te-a întrebat cineva dacă vrei sau nu să te naști? Ți-a fost cerută părerea dacă tu ești de acord să intri într-o astfel de lume?” Prin urmare, așa cum nu te-a întrebat nimeni dacă ești de acord să te naști întâia oară, faptul de a te naște a doua oară prin botez este un act zidit pe voința celor ce cred. Astfel, pruncul, cu toate că încă nu are credința aceasta care se zidește prin voință, totuși devine credincios prin sacramentul credinței. În plus, precum se răspunde că acesta crede, tot așa este numit și credincios, nu pentru că acceptă printr-un act propriu de judecată, ci pentru că primește sacramentul.
La fel, Clement Alexandrinul reliefa că Dumnezeu ne arată că vrea să fim ca pruncii, adică așa cum am fost născuți din pântecele apei, și nu din pântecele mamei, deoarece de acolo am venit cu păcatul strămoșesc. Căci Dumnezeu dorește ca nașterea care urmează nașterii să ne facă nemuritori. Acest concept introdus de Clement Alexandrinul descoperă ideea unei paternități divine a creștinilor.
În concluzie, nu omul, ci Dumnezeu este autorul renașterii baptismale și de aceea voia Tatălui este ca omul să fie părtaș al Sfântului Duh, dar după ce este născut din nou la o viață neobișnuită și nouă, să fie încă de pe pământ cetățean al cerului. În fond, noi botezăm pruncii pentru că ne-am hotărât ca ei să trăiască veșnic, căci botezul este intrarea în viața veșnică.
(Marius-Adrian CĂLIN)
