Este pentru prima dată după 1990 când îmi pun întrebarea: de ce să merg la vot? Începând cu scrutinul de la 20 mai 1990, de fiecare dată am fost la urne. Entuziasmul de la început a scăzut odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce am cunoscut mai bine clasa politică, pe măsură ce, ca mai toți românii, am fost dezamăgit de aceasta, de promisiunile neonorate, de vorbele goale pe care le aruncau în campaniile electorale, vorbe despre care realizam că sunt lipsite de conținut și substanță de abia după ce politicienii pe care îi votam ajungeau în funcții.
Evident că cea mai mare dezamăgire a fost după alegerile din 1996. Dar, ca mulți dintre români, am trecut și peste astea. Am continuat să merg la vot, pentru că mi se părea firesc și chiar obligatoriu să îmi exprim opțiunea pentru persoana care va conduce localitatea, pentru persoanele care vor reprezenta județul în Parlamentul României și pentru cel care va fi în fruntea țării.
Mi se părea firesc, și mi se pare în continuare, că, pentru a avea pretenții de la cei aleși, trebuie să mă implic și eu. Dacă sunt indiferent la alegerea primarului, dacă nu mă interesează cine ajunge în fruntea urbei și nu merg la vot, atunci cu ce drept pot să am pretenții după aceea? Asta a fost și este poziția mea.
Dar, acum este vorba despre alegerile europarlamentare. La primele alegeri de acest gen din țara noastră, în 2007, am fost la vot, tot cu mult entuziasm. Erau primele alegerile europarlamentare din România! Era un moment istoric! Am fost la vot, chiar dacă știam destul de puțin despre structurile europene. Dar îmi spuneam că lucrurile sunt la început, iar în doi ani toți românii vor fi informați despre ceea ce înseamnă Parlamentul European, despre structurile acestuia și modul de funcționare.
Au trecut doi ani și lucrurile nu s-au schimbat deloc. Parlamentul European pare extrem de departe pentru alegătorul român de rând. Și, de fapt, chiar și pentru unii politicieni. Parlamentul European pare ceva învăluit în ceață, ceva despre care nu prea știe omul simplu cui folosește sau dacă folosește la ceva.
Acum doi ani, într-o serie de emisiuni la Plus TV, reproșam politicienilor din toate partidele că nu au făcut nimic pentru a explica românilor ce înseamnă Parlamentul European, care este importanța acestuia. Toți au promis că până la următoarele alegeri lucrurile se vor schimba. Eu nu am simțit nimic. Nu am văzut, în afara campaniei electorale, acțiuni prin care să se explice oamenilor ce înseamnă aceste structuri europene. Cu siguranță că se puteau face și cu bani europeni astfel de acțiuni. Dar trebuia puțin interes. Nu a existat acest interes, astfel încât Parlamentul European continuă să rămână, pentru cei mai mulți dintre români, învăluit în ceață. Iar interesul pentru oamenii care vor merge acolo va fi în consecință.
De ce să merg la vot? Nu știu. Nu pot da un răspuns care să mobilizeze și alți oameni. Voi merge, totuși, la vot, pentru că mai am încă acea mult hulită conștiință civică. Vă îndemn și pe dumneavoastră să mergeți la vot, dar nu am nici un argument solid să vă conving.