De ce românul nu e neamț

După catastrofa de la Roma, am sperat că nenorocirile nu se pot repeta la intervale de timp atât de scurte. M-am înșelat o dată, ba nu, de trei ori în plus. Nici în cele mai groaznice coșmaruri ale mele nu-mi imaginam că voi putea vedea și trăi pe viu niște momente pe care nici nu știu de fapt cum să le caracterizez. Ridicol absolut, tragedie totală sau din amândouă câte mai mult. Meciul Stelei m-a prins pe drum și ce altceva puteam să fac decât să trag în parcarea de la McDonald’s din Bacău și să urmăresc pe niște ecrane enorme toată panarama. Am văzut oameni aruncând în sus, de bucurie, mesele cu tot ce era pe ele, am văzut aceeași oameni înjurând adânc și plecând înjurând și mai adânc către casele lor. Eu, neplecând către casa mea, nenorocirile de joi m-au prins tocmai la Constanța. La 1-0 pentru ciprioți, am zis că e un accident, la 2-0 că e ghinion, iar la 3-0 concluzia a venit de la sine: suntem pur și simplu români. Adică, fără să ne imaginăm măcar că și alții pot cumpăra jucători, eventual și mai ieftin dar cu siguranță mult mai buni, mi-am imaginat că Famagusta (dacă tot rimează cu langusta) e o găină bună de jumulit și de mâncat. Ne-am ales doar cu o înfrângere penibilă și cu obișnuitele declarații cretine, apogeul atingându-l comentatorii TV care între 2-0 și 3-0 pentru ciprioții care continuau să atace, dumnealor ne vorbeau despre „elanul vijelios” al echipei clujene. Ăștia ori se uitau în paralel pe alt televizor, ori în mod evident îi bătuse soarele în cap. Dincolo, la Sofia, altă nenorocire: Galațiul chiar dădea dovadă de acel elan vijelios inexistent la Cluj, numai că lucrul dracului, golurile intrau tot la noi. Concluzia se desprinde la sine: indiferent că atacăm sau suntem atacați, noi pierdem. Adică suntem un fel de nemți pe invers, care, se știe, indiferent cum decurge meciul, la urmă câștigă tot ei. Sau măcar nu pierd, așa cum am văzut înaintea meciurilor alor noștri, un Hamburg jucând prost la Budapesta, dar plecând de acolo cu un 0-0 perfect onorabil și cu șanse sută la sută de calificare. Îndrăzniți vreunul dintre dumneavoastră să spuneți despre oricare dintre cele patru echipe românești că are sută la sută șanse de calificare? Dacă spuneți da, poate ar fi momentul ca din setul de analize oferite de ministrul Sănătății să facă parte și una psihiatrică.